Însărcinată cu al 5-lea copil, Anca Serea i-a ales deja numele

 Florentina Liutic
.

Prezentă la evenimentul caritabil Viva! Charity Gala, Anca Serea a fost una dintre cele mai frumoase apariţii ale serii.

 

Anca-Serea-1

 

Prezentatoarea Prima TV este însărcinată cu al 5-lea copil şi se află într-o formă fizica de invidiat , ceea ce i-a permis să poarte o rochie scurtă, intr-o nuanta pastel, care i-a lăsat picioarele lungi la vedere.

 

 

Anca Serea2

Anca a declarat pentru Libertatea că sarcina decurge perfect, iar bebeluşul, care urmează să se nasca în luna aprilie, are deja 1,300 kg.

 

Cei 4 copii ai Ancăi au nume biblice (David, Sarah, Noah Iosif și Ava Stephanie), iar pentru al 5-lea vedeta a dezvăluit că a ales, de asemenea, un nume sfânt.

 

Avem mai multe variante de nume, cel sigur va fi Moise, clar. Suntem niște oameni credincioși și îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru ceea ce am, pentru ceea ce am trăit și pentru ce trăiesc. Este recunoștința mea într-un fel sau altul pentru viața frumoasă pe care o avem'.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton