Venice Beach, din LA, este o plajă unde ai întotdeauna ce vedea, fiind un loc preferat de turiști, dar și de iubitorii de sport în aer liber. Ieri însă, cei care au trecut prin zonă au avut parte de un „bonus' – Inna, mai sexy ca niciodată, a dat un spectacol de zile mari, pe role și într-o ținută sumară, lăsând turiștii cu gurile căscate.
În 2013 și în 2017, Inna apărea pe coperta revistei VIVA, dar și în interior, în niște pictoriale extrem de sexy, în cel mai recent fiind surprinsă de iubitul ei, celebrul fotograf John Perez, așadar cei care o cunosc pe artistă știu că este o perfecționistă și că ține extrem de mult la imaginea personală. În interviu, artista recunoștea că „toți banii sunt investiți în muzică, studio, show-uri, haine de scenă și, desigur, și călătorii, pentru că îmi place să descopăr lumea’, iar după cum arată contul ei de Instagram, suntem siguri că Inna nu a exagerat cu nimic când a vorbit despre călătorii.
Inna are fani în toată lumea și, în ultimii ani, a susținut concerte mai mult peste hotare decât în țară, drept dovadă în cele mai recente fotografii ale sale artista își salută fanii din Paris, Turcia, Los Angeles, chiar și din deșertul Mohave și pare că nu se va opri curând, pentru că atât proiectele personale, cât și cele profesionale îi poartă pașii prin lumea întreagă. Ieri însă, Inna, care s-a întors în Los Angeles, loc unde a și cântat nu o dată, și-a regalat fanii de pe contul său de socializare cu două fotografii senzaționale.
Văzând-o, îți dai rapid seama că Inna are nu doar voce, ci un talent înnăscut de a poza și de a-și vinde imaginea. Cele două poze postate de artistă te fac să te gândești dacă nu cumva a folosit photoshopul, pentru că arată absolut spectaculos – pe role, într-o pereche de pantaloni mai scurți decât ar suporta cardiacii și un top verde-închis, mulat, Inna este mai sexy ca niciodată, lucru confirmat din plin de miile ei de fani.