Brad Pitt si Angelina Jolie vor putea fi văzuţi împreună în filmul „By the Sea' în care joacă un cuplu aflat în plină criză, pentru care nimic nu pare să mai meargă. Este primul film împreună după 10 ani al celebrului cuplu, care a acordat şi un interviu împreună pentru NBC.
Împreună de 10 ani, căsătoriţi de 1 an şi părinţi a 6 copii, cei doi par mai uniţi ca oricând, fapt demostrat şi în acest interviu inedit acordat lui Tom Brokaw în care Angelina a vorbit despre sprijinul pe care Brad Pitt i l-a acordat în momentele dificile.
Supusă unei operaţii de dublă mastectomie în 2013 şi o alteia de extirpare a ovarelor şi trompelor uterine în 2015, Angelina a fost copleşită de felul în care Brad a reacţionat: „Am ştiut că în momentul acestor intervenţii el este alături de mine şi ca nu mă voi simţi mai puţin femeie decât înainte pentru că el nu ar lăsa ca acest lucru să se întâmple'.
Brad Pitt s-a destăinuit şi el asupra acelei perioade întunecate spunând că a făcut tot ceea ce trebuia să facă pentru a păstra familia unită. „A fost decizia ei. Una înfricoşătoare. Existau multe lucruri care puteau merge prost'.
Angelina Jolie este purtătoare a genei BRCA1, care predispune la cancer de sân în proporţie de 87% şi ovarian în proporţie de 50%. Mama, mătuşa şi bunica maternă au murit din cauza cancerului, iar Angelina a luat hotărârea de a se opera pentru ca cei 6 copii ai ei sa nu crească fără mamă.
Pelicula „By the Sea' a fost regizată chiar de Angelina Jolie, fiind filmată în Malta imediat după căsătoria lor din Franţa. Şi dacă în film cuplul pe care cei doi îl joacă este în derivă, în viaţa reală, Brad Pitt şi Angelina Jolie formează nu doar cel mai glam cuplu de la Hollywood, ci şi unul foarte, foarte solid, dupa cum a declarat actrita.
Foto: Hepta