Imagini neștiute de la nunta lui Dan Spătaru. Artistul s-a căsătorit cu Sida, cu trei ani înainte să moară

 Dumba Gabriela
.

Sida și Dan Spătaru s-au căsătorit religios în 2001, cu trei ani înainte de moartea artistului. După mărturiile soției, Dan Spătaru a fost „familist convins' și „un model de tătic', în ciuda faptului că a fost un bărbat foarte curtat în tinerețe.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!

Sida și Dan Spătaru s-au cunoscut în anul 1972 la „Teatrul Fantasio' din Constanța. S-au căsătorit doi ani mai târziu, în 1974 și au avut un copil, pe Dana, care l-a făcut bunic pe regretatul artist abia după moartea sa, din păcate.

nepoata-lui-Dan-Spataru-2nepoata-lui-Dan-Spataru-2

Sida și Dan Spătaru au amânat nunta timp de 29 de ani, unul dintre motive fiind și dependența de alcool a artistului, de care soția lui l-a ajutat într-un final să se vindece. Dan Spătaru obișnuia să spună că 'Acum beau doar apă, să se facă șprițul'. În 2001, în sfârșit, au reușit să ajungă în fața altarului.

Din păcate, artistul avea să se stingă trei ani mai târziu, pe 8 septembrie 2004, în urma unui infarct. Peste zece mii de oameni au fost prezenți la înmormântarea sa.

Sida Spătaru a avut tot timpul numai cuvinte de laudă la adresa soțului ei, bărbatul pe care l-a iubit enorm timp de 24 de ani, în ciuda tuturor problemelor cu care s-au confruntat în această lungă relație. Iubea enorm oamenii, copiii, forile, tot iubea, tot ce mișca pe lângă el. A fost un om cu un suflet extraordinar de mare, un om iubitor care ajuta foarte multă lume, prieteni și chiar și oameni pe care nu-i cunoștea.

Ne-a facut toate plăcerile și era atent și nu numai neapărat când era ziua noastră, a mea si a Danei, sau o zi așa, pe care o știm toți. De unde mergea venea cu atenții. Lui îi plăceau florile, venea mereu cu un buchet imens de trandafiri', povestea Sida Spătaru într-un interviu, potrivit Click!.

Citește și: Simona Hapciuc, despre alianțele de la Survivor. Ce a rugat-o Jador, în secret: „A văzut că nu ne poate influența

Citește și: Cătălin Moroșanu, acuzații grave la adresa lui Culiță Sterp, la Survivor: „Adevăratul om care…'

Citește și: Răzvan Fodor, noul prezentator la Chefi la Cuțite, în locul Ginei Pistol? Ce legătură există între el și cei trei chefi

Sida și Dan Spătaru au trăit o iubire ca-n povești

A fost dragoste la prima vedere între Sida și Dan Spătaru și timp de aproape 30 de ani, artistul i-a adus flori soției sale în fiecare zi.

Ne-am cunoscut la un turneu în ţară, a fost dragoste la prima vedere. Dan Spătaru era cap de afiş, un tânăr chipeş şi şarmant,  eu eram balerină, m-a cucerit cu trandafiri roşii. Era un romantic incurabil, un adevărat cavaler. Povestea noastră a fost ca în basme. Când ne-am mutat împreună, nu exista zi să nu-mi aducă flori, cadouri multe, de oriunde venea, aducea daruri din inimă. A fost un om deosebit, un soţ perfect’, povestea Sida Spătaru în urmă cu ceva timp.

Dan Spătaru, de la fotbal la regele aplauzelor

Dan Spătaru a bătut recordul la aplauze când era în Cuba: 16 minute și 19 secunde. „Prin 1967 am fost la un festival internațional în Cuba, la Varadero, unde sunt trecut în Cartea Recordurilor pentru aplauze: 16 minute și 19 secunde!', spunea artistul.

Dan George Spătaru s-a născut în 2 octombrie 1939, într-o familie de învățători, Gherghina și Aurel Spătaru. Mama sa a murit când el avea 12 ani, iar cei doi copii s-au mutat la o mătușă la Medgidia, pentru a îndeplini dorința mamei „Copiii mei să învețe carte”.

Aici, cântărețul a făcut liceul și a început cariera de fotbalist. A evoluat pe post de mijlocaș la clubul Știința București. În anul lll la Facultatea de Sport a lăsat fotbalul pentru că avea hernie de disc.

Apoi, s-a dedicat școlii și muzicii. Dan Spătaru era student când a început să cânte la „Casa Studenților” în anul 1962. A început cu muzică italiană, care era la modă. Dragostea pentru muzică a moștenit-o din familie; tatăl său cântase la vioară. Primele bucăți muzicale interpretate de Dan Spătaru au fost ale Cameliei Dăscălescu.

Odată, la o terasă l-a întâlnit Temistocle Popa, care i-a compus aproape toate șlagărele. Primul mare succes l-a avut cu „Măicuța mea”, de Temistocle Popa. A urmat un șir de șlagăre: „Țărăncuță, țărăncuță', „Nici o lacrimă', „Nu-ți șade bine când plângi', „Nu m-am gândit la despărțire', „Oare, oare, îți pare rău', „În rândul patru', „Drumurile', „Cântec”,”Măicuță, îți mulțumesc!”, „Vorbește lumea că-s ștrengar”.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton