Au trecut 23 de ani de când Arlechino era unul dintre cele mai îndrăgite personaje de la televizor, atât de popular încât copiii de atunci încă îl identifică pe Mihai Gruia-Sandu cu acel rol. De altfel, Gruia-Sandu se amuză copios pentru că, doctor în teatru fiind, este strigat pe stradă „Arlechino'. Actorul revine în televiziune cu un rol în noul serial produs de Ruxandra Ion, după succesul înregistrat cu „Fructul oprit', de la Antena 1.
„Doctor în teatru, și mă strigă lumea pe stradă Arlechino! Nu mă deranjează. Deloc. Mi-am asumat. Oamenii confundă personajul cu actorul, e firesc, asta se întâmplă peste tot în lume, nu e o chestie românească. După 21 de ani de când nu mai joc Arlechino, încă sunt recunoscut.’, spunea Mihai Gruia-Sandu în urmă cu doi ani.
În prezent, Mihai Gruia Sandu este profesor la Universitatea Nationala de Arta Cinematografică şi Teatru.
În vârstă de 62 de ani acum, Mihai Gruia-Sandu revine în televiziune, după rolul vieţii sale pe care l-a reprezentat îndrăgitul Arlechino.
Cunoscut ca fiind unul din cei mai mari actori ai României, Mihai Gruia Sandu va face parte din distribuția noului serial produs de Ruxandra Ion, Sacrificiul. Indiferent de experiența acumulată, acesta nu contentește să exploreze noi personaje și să înfrunte noi provocări:
„M-a sunat Ruxandra, cu care mă cunosc din 1983 și care, de altfel, îmi este o bună prietenă. Am primit cu bucurie propunerea de a juca în serialul Sacrificiul, pentru că lucrez alături de oameni de mare calitate, majoritatea prieteni cu mine. Mediul în care lucrăm este mai mult decât o echipă! Suntem o gașcă! Personajul căruia îi dau viață este un tip care își neagă identitatea, și pentru că vrea să urce pe scara socială impune o anumită conduită întregii familii. Este un afacerist, nu întotdeauna foarte cinstit, haios, familist, rămâne însă de văzut cum îl voi contura de-a lungul acțiunii. Deși la baza poveștii avem parte de dramă, invit telespectatorii să descopere elementul comic, care cu siguranță nu va lipsi!’
Colaborarea cu Mihai Gruia Sandu este pentru Ruxandra Ion o bucurie: „Îl cunosc pe Mihai de când eram foarte tineri amândoi, nu am colaborat cu el în mod direct niciodată, dar uite că a venit momentul! Sunt convinsă că talentul uriaș și puterea lui de muncă vor încânta telespectatorii!’, povesteșe Ruxandra Ion.