Gwen Stefani, înşelată de soţ chiar cu bona copiilor

.

Gwen Stefani şi Gavin Rossdale anunţau în luna august ca se despart după 13 ani împreună din cauza unor diferenţe ireconcilabile.

 


 

Acum s-a aflat că adevăratul motov al separării lor este infidelitatea lui Gavin care a înşelat-o chiar cu bona celor 3 copii ai lor. Aceasta se numeşte Mindy Mann, iar relaţia celor doi a durat aproximativ 3 ani.

 

Gwen a descoperit întreaga poveste pe un iPad unde se aflau mai multe fotografii cu bona în care aceasta apărea dezbrăcată, iar cei doi îşi trimiteau mesaje mai mult decât compromiţătoare.

 

Gavin a încercat iniţial să nege, spunând că înte el şi bona nu a fost decât un flirt, însă în final a recunoscut adulterul, el completând o lungă listă de vedete de la Hollywood care şi-au înşelat partenera de viaţa cu bona: Jude Law, Ethan Hawke şi chiar Ben Affleck sunt doar câţiva dintre cei care au călcat strâmb.


 

Gwen nu i-a acordat niciun fel de clemenţă lui Gavin, cerând divorţul, iar acum ea şi-a găsit din nou fericirea alături de Blake Shelton, colegul său de la emisiunea „The Voice’.

 

Foto: Hepta