Gest bizar: cei trei copii ai lui Michael Jackson poartă la gât cenușa Regelui Pop

.

Dorința celor trei copii ai lui Michael Jackson de a purta la gât cenușa tatălui lor, care a murit în 2009, a fost interpretată de mulți drept un gest bizar. În urmă cu 10 ani, au existat multe controverse legate de înmormântarea, respectiv incinerarea Regelui Pop. Într-un final, s-a aflat că familia a incinerat trupul lui Michael Jackson, iar cenușa a fost împrăștiată peste Neverland, proprietatea care a avut un sens special pentru artist.

Potrivit presei străine, Prince Michael, acum în vârstă de 22 de ani, Paris, 21 de ani şi Bigi, de 17 ani, ar purta rămăşiţele tatălui lor încastrate în bijuterii care au forma unor inimi sfărmate. Tinerii apar rar purtând colierele în public.


În ciuda faptului că sicriul aurit care adăpostea trupul vedetei a fost depus într-o criptă din Marele Mausoleu din Parcul Forest Lawn Memorial din California, au apărut voci care susţin că mama artistului ar fi incinerat trupul lui Jackson pentru a descuraja jefuitorii de morminte.

Familia a insistat să se păstreze şi mormântul din Forest Lawn, pentru că multe vedete de la Hollywood sunt îngropate acolo.

‘Copiii trăiesc de parcă Michael ar veghea în permanenţă asupra lor’, au explicat cei care au dezvăluit jurnaliştilor secretul familiei Jackson, potrivit Mediafax.


Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, pe 25 iunie 2009, în urma unei intoxicaţii grave cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray, în perioada în care artistul american se afla la Los Angeles şi efectua repetiţii intense pentru ultimul său turneu din carieră, intitulat „This Is It Tour', care ar fi trebuit să debuteze în iulie 2009 la Londra.

Medicul personal al cântăreţului, Conrad Murray, a fost găsit vinovat de omucidere involuntară şi a fost condamnat la patru ani de închisoare. El a fost eliberat în octombrie 2013, după ce a petrecut aproape doi ani în închisoare.

 

foto: Mediafax