Gemenii cuplului Albert şi Charlene de Monaco au crescut. Gabrielle a făcut deja primi paşi

 Florentina Liutic
.

Mai sunt câteva zile până când gemenii Jacques şi Gabrielle, copiii Prinţului Albert al II-lea de Monaco şi ai Prinţesei Charlene vor împlini 1 an, ocazie cu care cei 4 apar pe coperta revistei franceze „Point de Vue'.

 

În timp ce Gabrielle face deja primii paşi, susţinută de mama ei, Jacques se află în braţele tatălui lui.

 

Anul trecut, pe 10 decembrie, Charlene aduce pe lume primii copii ai cuplului, spre marea încântare a soţului ei care la 56 de ani avea, în sfârşit, moştenitori oficiali.

 

„Au început să meargă şi încearcă să pronunţe primele lor cuvinte. Vor să se exprime, iar eu vorbesccu ei în limba franceză cu ei. Sunt foarte jucăuşi şi curioşi', a declarat Albert de curând într-un interviu.

 

Cei 4 au au putut fi văzuţi împreună luna aceasta, pe 19 noiembrie, cu ocazia Zilei Naţionale. Atunci întreaga familie a apărut la balconul palatului regal.

 

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton