Geanina Ilieş a jucat tenis alături de copiii orfani

.

Geanina Ilieş, frumoasa prezentatoare a ştirilor sportive de la Antena 1, s-a implicat în campania Alege un viitor corect prin sport' jucând tenis alături de copii de la două centre de plasament.

 


Vedeta de televiziune i-a învăţat pe cei mici cum sa mănuiască racheta de tenis şi i-a informat că vor avea un viitor mult mai frumos dacă învaţă, prin intermediul sportului, să fie fairplay şi toleranţi cu ceilalţi, în viaţa de zi cu zi.

Sunt din ce în ce mai dese cazurile de infracţiune şi violenţă în rândul tinerilor. Cei mici ajung să fie influenţaţi sau chiar să îşi facă modele din poveştile de pe internet sau din filmele violente. Sunt mamă şi ştiu cât de important este ca fiul sau fiica ta să crească într-un mediu sigur şi civilizat. Trebuie să îi învăţăm de mici că există alternative frumoase la tot ce i-ar putea influenţa negativ. Sportul este una din acestea!’, declară Geanina Ilieş.


Vedeta de televiziune s-a întâlnit astfel pe terenul de tenis cu 30 de copii orfani, cu vârste cuprinse între 6 şi 15 ani, aflaţi în plasamentul a două leagăne de copii: Fundaţia Casa Lidia si Casa Înger Alb.

Acţiunea „Alege un viitor sigur prin sport’ prevede ca în perioada vacanţei de vară zeci de copii orfani să fie învăţaţi de parlamentari şi vedete cât de important este să practice sport, fiind ajutaţi să facă performanţă.

 

Foto: PR