Gabriel Garko arată la 47 de ani ca la 30! Cine e actorul italian devenit sex-simbol: fosta lui iubită s-a căsătorit cu... o femeie!

.

Gabriel Garko e genul de bărbat pe care dacă-l vezi o dată nu-l mai uiți… Frumos, poate prea frumos, înalt, cu trup de fotomodel, dur și sensibil, în egală măsură, l’italiano vero face femeile să viseze frumos… Poate și pentru că nu a fost căsătorit niciodată!

De când postul național de televiziune a început să difuzeze serial după serial cu Gabriel Garko în rolul principal, frumosul italian a devenit idolul femeilor. Și nu ai cum să nu te îndrăgostești de brunetul de 1,90 m, cu ochi albaștri, buze pline și trup de fotomodel, mai ales dacă l-ai văzut în rolul mafiotului Tonio Fortebracci, pentru că femeilor le plac băieții răi, nu-i așa?


„Onoare şi respect’, „Păcatul şi ruşinea’ şi „Rudolf Valentino’ sunt doar câteva dintre serialele prin intermediul cărora Gabriel Garko a pătruns în sufletele spectatorilor români, însă cunoscutul actor a jucat în zeci de filme de televiziune.

Născut, pe 12 iulie 1972, în Torino dintr-un tată venețian și o mamă siciliană, Gabriel Garko – pe numele său real Dario Oliviero -, un italian pursânge, a devenit de-a lungul anilor idolul femeilor de pretutindeni, actorul, care a lucrat și ca model, fiind recompensat și cu titlul de Mister Italia în tinerețe. Deși a jucat în zeci de filme de televiziune, dar și în filme pentru marele ecran și piese de teatru și publicul îl cunoaște în toate ipostazele (actorul a jucat inclusiv nud, în Senso ‘45′, alături de Anna Galiena), viața sa personală este o carte închisă.


Gabriel Garko, cel mai celebru mafiot de la TV

Deși are 47 de ani, Gabriel Garko încă nu este căsătorit și preferă să nu vorbească despre femeile din viața lui, chiar dacă afirmă că își dorește o familie și copii, chiar dacă spune că e cam târziu… Cu siguranțăp sun to mulțime de doamne și domnișoare care s-ar grăbi să-l contrazică, pentru că actorul arată, la 47 de ani, ca la 30!

La asta a contribuit, cu siguranță și faptul că este practicant de bodybuilding și echitație (este și proprietarul unei școli de echitație), dar și că, acum mai bine de 10 ani, s-a lăsat de fumat. Actorul, care fuma două pachete de țigări pe zi, era nedespărțit de țigări inclusiv în timp ce filma. Și cum a avut multe roluri de băiat rău sau de mafiot, de care, evident, se îndrăgosteau toate femeile, țigara în colțul gurii i se potrivea!

Iubita lui Gabriel Garko s-a căsătorit cu o femeie…

Se pare însă că, la capitolul amoros, actorul a stat mult mai bine pe micul ecran decât în viața reală… ‘Sunt lucruri care aș dori să le păstrez pentru mine, viața personală îmi aparține și aș vrea ca asta să rămână așa’, spunea actorul într-un interviu. „Aș vrea să am o familie a mea, poate e puțin cam târziu să am copii, dar nu e totuși prea târziu', a povestit Gabriel Garko, care a confirmat, în același timp, și despărțirea de partenera sa actrița Eva Grimaldi, cu 11 ani mai în vârstă ca el, care s-a căsătorit anul acesta cu politiciana Imma Battaglia.


Se pare că Eva Grimaldi și-a dorit foarte mult un copil cu Gabriel Garko, însă actorul nu era pregătit pentru acest pas. În plus, diferența de vârstă dintre ei doi avea curând să devină mai mult decât evidentă. În cele din urmă, cei doi s-au despărțit, iar Eva s-a căsătorit cu o femeie!

„Eu și Eva suntem încă foarte legați unul de altul, încă avem multe lucruri bune de împărtășit. Relația mea cu ea a fost specială și va fi mereu așa. Prietenia noastră nu se va sfârși niciodată', a mai spus Gabriel Garko, care, de altfel, a fost unul dintre martorii de la nunta fostei iubite.


Un accident dramatic i-a schimbat viața

Ce face acum Gabriel Garko? De ceva timp, actorul și-a schimbat viața, devenind mai orientat spre sine și îndepărtându-se pe cât posibil de lumina reflactoarelor.

„Mi-a luat ceva timp să înțeleg ce vreau să fac și unde vreau să merg. Înainte, erau toate amestecate – viața privată și viața profesională. Când am realizat că acel Gabriel Garko i-a luat locul lui Dario Oliviero, am început să mă gândesc ce să fac', povestea actorul într-un interviu, rememorând momentul dramatic prin care a trecut în 2016 în San Remo (casa în care era găzduit pe timpul festivalului a explodat, iar el a scăpat cu viață ca prin miracol!), eveniment în urma căruia a făcut terapie. „Eram într-o  închisoare aurită, credeam că sunt fericit, dar în realitate nu eram. Atunci am realizat că nu era bine', a mai povestit el.


În ceea ce privește viața amoroasă, Gabriel Garko s-a ținut de cuvânt – pe contul său de Instagram apare doar singur, de cele mai multe ori alături de simpaticul său animal de companie sau însoțit de doamne ori domnișoare de care îl leagă doar o relație de amiciție, iar asta le dă speranță milioanelor lui de admiratoare… Cât despre România, nu este exclus ca actorul, care în 2018 a prezentat aici Cerbul de Aur, dar și San Remo, alături de Mădălina Ghenea, nu este exclus să o viziteze din nou.


Foto: Profimedia, Instagram