Gabi Cristea are pretenții costisitoare. Tavi Clonda a fost băgat la cheltuieli serioase

 Alina Dan
.

Le-am putea spune că sunt pofte de gravidă, dacă ar fi vorba despre ceva comestibil. Dar nu. Gabi Cristea are pretenții costisitoare care nu au nimic de-a face cu sarcina. Chiar și așa, Tavi Clonda va trebui să se facă luntre și punte pentru a-i împlini dorința soției.

Despre această situație a povestit chiar Gabi în emisiunea ei de la Antena Stars. „Eu îmi doresc să-mi schimb mașina, iar dacă soțul meu ar face un gest, așa, să mi-o schimbe el, nu m-aș supăra și nici nu aș fi materialistă. Dar eu îl vreau și cu cadou și fără, adică și dacă îmi schimbă mașina sau nu, tot al meu e!', a spus vedeta.

Au schimbat casa, schimbă și mașina

Gabriela Cristea și Tavi Clonda au muncit pe brânci pentru confortul familiei lor, iar somptuoasa vilă pe care și-au construit-o în Otopeni  este gata. Investiția a fost una colosală, ce se ridică la câteva sute de mii de euro, iar locuința a fost construită pe conceptul unei case inteligente, pentru a reduce cheltuielile ulterioare.

„Este o casă așa cum am dorit noi. Este, într-adevăr, o casă mare, pe care nu am apucat să o terminăm, încă mai avem de lucru. Avem 530 de metri pătrați, într-o parte este și studioul de înregistrări al lui Tavi. Nu folosim tot spațiul, momentan', ne-a declarat Gabriela în această primăvară

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton