Flavia Mihășan mai are puțin și naște. Viitoarea mămică nu s-a îngrășat deloc!

 Oana Pantazi
.

Flavia Mihășan și iubitul ei, Marius Modovan, vor deveni părinți în scurt timp, vedeta fiind însărcinată în 36 de săptămâni. Deși poate naște în orice clipă, vedeta emisiunii Neața cu Răzvan și Dani a luat foarte puține kilograme, doar burtica fiind cea care o dă de gol.

Vestea că Flavia Mihășan va deveni mamă a luat pe toată lumea prin surprindere la vremea respectivă, cu atât mai mult cu cât vedeta nu s-a grăbit să confirme vestea și nici burtica nu i s-a văzut până prin luna a șaptea. Iată însă că, acum, vedeta, care este extrem de nerăbdătoare să-și strângă bebelușul în brațe – lucru care se va petrece, cel mai probabil, peste o săptămână – a postat pe contul său de socializare mai multe fotografii în care se mândrește cu burtica de gravidă. Chiar dacă mai are puțin și naște, Flavia nu s-a îngrășat deloc, iar asta au remarcat și fanii ei: „Arăți foarte bine, nu te-ai îngrășat mai deloc, doar burtica ce e rotunjoară, în rest nimic nu te dă de gol”. De altfel, acum două luni Flavia a fost intervievată de colegii ei de emisiune și spunea că s-a îngrășat un kilogram pe lună:

„Am luat șapte kilograme în șapte luni. Cum nu se vede? Că e mare burtica. Sper să nasc natural, dar dacă va fi nevoie, fac cezariană. (…) Mă trezesc din ce în ce mai târziu, pe la 10-11. Da, ce să fac: îmi place să dorm. Bebelușul este… Its a boy! (…). Sunt pregătită emoțional, abia aștept să îl cunosc. (…). Avem opțiuni, am trei opțiuni (n.r.: pentru numele bebelușului). (…). Avem pătuțul și niște hăinuțe, până la 3-4-5 ani”.

Cine este bărbatul care i-a furat inima Flaviei Mihășan

Flavia Mihășan și Marius Moldovan s-au

cunoscut anul trecut, la repetițiile pentru musicalul „Mamma Mia!, potrivit Spynews. Iubitul Flaviei Mihășan, care a participat la Românii au talent, sezonul din 2017, împreună cu Hera Alexandra Zaule, are 27 de ani și este actor, fotomodel şi dansator profesionist.  Iubitul Flaviei a început să danseze în oraşul natal, Bistriţa, apoi a continuat studiile la Cluj-Napoca. După ce a absolvit liceul, s-a mutat în Bucureşti, unde a urmat cursurile Universităţii Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale.

Foto: Instagram 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton