Feli Donose, fotografie emoționantă alături de fiica ei. Nora Luna a împlinit astăzi 1 an!

.

Feli Donose a devenit mamă pentru prima oară în noiembrie anul trecut și, deși își iubește enorm fetița, artista a ținut-o pe Nora Luna departe de ochii curioșilor. Recent însă, Feli și-a surprins fanii de pe contul de socializare cu o fotografie emoționantă.

Exact acum un an, pe 21 noiembrie, Feli Donose și partenerul ei, Cătălin, deveneau pentru prima oară părinți, micuța Nora Luna întregind familia. Feli și Cătălin s-au cunoscut în anul 2017, la o nuntă la care artista cânta, iar de atunci au rămas împreună. „E varianta mea masculină, noi doi avem trăiri la indigo. Este prima persoană, în afară de prietena mea din copilărie, cu care pot să fiu eu 100 %, fără nicio barieră, pentru că ştiu că nu mă judecă, spunea artista într-un interviu.


Feli își ia fiica la studio cu ea

Anul acesta, în vară, Feli și Cătălin își botezau micuța, în cadrul unei ceremonii discrete, iar acum Nora Luna, care astăzi a împlinit 1 an, își însoțește deja mămica la studioul de înregistrări. Recent, artista, care și-a ținut fiica departe de ochii curioșilor, a postat pe contul ei de Instagram o fotografie emoționantă alături de Nora Luna, care deja a început să se familiarizeze cu mediul în care Feli activează: Într-una din fotografiile postate pe InstaStory, Feli apare alături de fetița sa, Nora Luna, pe care o strânge în brațe. „Merg să fac probe de sunet alături de fericirea mea’, a scris cântăreața într-un InstaStory pe Instagram.


Artista a făcut lumină și în ceea ce privește relația ei cu Cătălin, răspunzându-le astfel celor care s-au întrebat dacă cei doi mai sunt împreună: „Cătălin e foarte fericit şi împlinit şi nu ratează atunci când simte să-şi deschidă inima… Cătălin e aşa… carte deschisă’, a spus Feli despre iubitul ei, potrivit Spynews.

Foto: Instagram