Feli, din nou mămică anul acesta? Artista vrea să adopte!

 Oana Pantazi
.

Pe 22 noiembrie 2018, Feli Donose devenea mamă pentru prima oară, însă după cum singură declară, artista are planuri mari pentru 2019, care implică, de ce nu?, un frățior sau o surioară pentru Nora Luna.

Din momentul în care a intrat în showbiz, în viața lui Feli totul s-a petrecut pe repede înainte… Artista a devenit imediat un nume important în lumea muzicală, apoi a slăbit nu mai puțin de 30 de kilograme în 6 luni și, nu în ultimul rând, a uimit pe toată lumea anunțând că va deveni mamă, în condițiile în care nici măcar nu se știa că este implicată într-o relație. Acum, artista este foarte fericită alături de partenerul ei, Cătălin, și de fiica ei Nora Luna, în vârstă de 3 luni, și deja are planuri mari de viitor, după cum a declarat, recent, într-un interviu.

Feli și iubitul ei, Cătălin

Îmi doresc foarte mult să înfiez un copil

Într-un interviu pentru Antena Stars, artista a povestit că își dorește enorm ca ea și partenerul ei de viață, Cătălin să aibă un al doilea copil… Unul adoptat. După cum afirmă, încă nu au stabilit momentul în care se va produce evenimentul, însă cel de-al doilea copil va fi primit cu brațele deschise de către proaspăta familie. Artista, care este destul de discretă în privința vieții personale, nu a dat prea multe detalii despre asta, însă a spus doar că are niște planuri extraordinare pentru anul 2019. „Ştiu că o să am un al doilea (n.red. copil)! Şi da, îmi doresc foarte mult să înfiem un copil, dar toate la momentul potrivit. Am nişte planuri extraordinare pentru anul acesta şi Doamne ajută în toamnă să vă surprind şi să vedeţi o Feli cum nu credeaţi vreodată că o să vedeţi şi o să auziţi”, a mărturisit artista pentru Antena Stars.

Acum, fie este vorba despre planurile profesionale – și vom avea parte de o Feli „reinventată”, fie artista și partenerul ei și-au propus să înfieze un copil chiar anul acesta, suntem convinși că Feli va reuși să ne surprindă, cum a făcut-o, de altfel, de fiecare dată.

Foto: Instagram

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton