David şi Victoria Beckham deţin din 2003 o proprietate în sudul Franţei, la Bargemon, dar s-au hotărât să o scoată la vânzare.
Celebra familie îşi împarte viaţa între Los Angeles şi Londra, iar în Franţa ajung destul de rar. Cum costurile cu întreţinerea proprietaţii sunt mari, Victoria s-a hotărât să renunţe la ea.
David şi Victoria Beckham veneau pe proprietatea supranumită „Beckhingam Palace-sur-Mer’ în trecut, când copiii lor erau mici, dar în ultima perioadă nimeni nu i-a mai văzut petrecându-şi vacanţele aici.
Suma pentru care vila este scoasă la vânzare acum e de aproximativ 4 milioane de euro, o valoare extrem de mică în comparaţie cu cât au plătit pe proprietatea pe care şi-au achiziţionat-o în Marea Britanie: 37 de milioane de euro.
Sudul Franţei reprezintă o atracţie extraordinară pentru starurile de la Hollywood. Angelina Jolie şi Brad Pitt a plătit 60 de milioane de euro pentru Chateau Miraval, un loc magnific unde s-au şi căsătorit, de altfel.
Alături de ei, îndrăgostiţi de această regiune mai sunt Bono, Elton John sau John Malkovich, proprietari ai unor reşedinţe minunate inconjurate de plantaţii de viţă de vie.
Foto: Hepta