Elton John trece prin momente grele și a fost obligat să întrerupă concertul pe care îl susținea pe stadionul Mount Smart din Auckland, Noua Zeelandă după ce și-a pierdut, brusc, vocea în mijlocul recitalului. Ulterior, artistul de 72 de ani a anunțat că a fost diagnosticat cu pneumonie și le-a cerut scuze fanilor.
„Tocmai am rămas fără voce. Nu pot să cânt', a spus publicului Sir Elton John. „Trebuie să plec. Îmi pare rău', a spus Elton John, cu ochii în lacrimi, aplecându-se peste pian. Ulterior, artistul a părăsit scena cu ajutorul asistenților săi.
Elton John a revenit cu un mesaj pe Instagram, prin care le-a cerut scuze fanilor.
„Eram hotărât să ofer tot ce-i mai bun”, a scris el. „Am cântat şi cânt cu inima, până când vocea mă va ţine. Sunt dezamăgit, profund supărat şi îmi pare rău. Am dat tot ce-am avut. Mulţumesc pentru sprijinul extraordinar şi pentru dragostea pe care mi-aţi arătat-o de-a lungul concertului. Vă sunt etern recunoscător”, a scris Elton John.
Intitulat „Farewell Yellow Brick Road”, acest turneu mondial al lui Elton John este prezentat drept ultimul și ar trebui să se încheie în decembrie 2020.
I want to thank everyone who attended the #EltonFarewellTour gig in Auckland tonight.
— Elton John (@eltonofficial) February 16, 2020
I was diagnosed with walking pneumonia earlier today, but I was determined to give you the best show humanly possible. pic.twitter.com/5hBSJNqWl1
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2020/02/EJ.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2020/02/hepta_4389185.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2020/02/hepta_4167683.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2020/09/hepta_5277581-1.jpg)