Ellie White și-a sărbătorit ziua de naștere în Brașov, alături de logodnicul ei, Doru Tinca, de băiețelul lor, Mihai, și de câțiva prieteni buni alături de care au ieșit seara la un restaurant din oraș. Artista a avut parte de momente de neuitat alături de invitați, pe care însă i-a și surprins cu un tort raw vegan delicios.
Nu obișnuiesc să dau mari petreceri de ziua mea de naștere. Prefer să ies în oras doar cu Doru sau împreună cu prietenii nostri apropiați. Să stăm să povestim într-o atmosferă relaxantă. Așa s-a întamplat și anul acesta.
În weekend am sărbătorit împlinea unei vârste frumoase la Brașov. Prima oprire a fost direct în Parcul Central, locul preferat de joacă al lui Mihăiță. Apoi, spre seară am iesit cu prietenii la un bistrot.
Am primit o mulțime de flori și mai multe cadouri, iar, dacă toata lumea mi-a pregătit surprize de ziua mea, m-am gândit să îi surprind și eu cu ceva…
Așa ca, împreuna cu bucătarul de la bistro, am pregătit pentru ei un tort Raw Vegan cu fructe de pădure. Toți au spus ca a fost delicios, ceea ce m-a bucurat foarte mult.
Pentu acest tort am folosit o formă cu diametrul de 22 cm – aproximativ 12 felii (1700 grame).’
Blat
150 gr migdale cu coajă
170 gr curmale
10 ml apă plata (ajută la legarea compozitiei)
50 gr fulgi cocos
Preparare:
Migdalele se pun în robotul cu lamă S și se fac făină, apoi se adaugă curmalele și fulgii de cocos. Se procesează până la legarea compoziției. La nevoie se mai adaugă apă.
Aluatul obținut se presează bine cu degetele în formă de tort pentru a obține un strat uniform. Pentru a-l desprinde mai ușor, la final, de pe fundul tăvii, puteți pune o foaie de copt.
Crema de fructe de pădure
500 gr caju
500 ml apă
80 gr miere
10gr lucuma
5g mesquite
1/2 păstăi vanilie
250 gr fructe de pădure
100 gr ulei de cocos
Preparare:
Se topește uleiul de cocos, apoi se adaugă în blender uleiul topit, caju cu apă, miere, lucuma, mesquite,vanilia și se procesează pana când obținem o cremă fină.
Se scoate blatul de la rece și se toarnă jumătate din compoziție în tavă, apoi se pun fructele de pădure și se adaugă restul cremei peste fructe și se nivelează.
Tortul se ține în congelator pentru aproximativ 4 ore, iar înainte de a fi consumat se pune în frigider timp de 2-3 ore’, a scris Ellie White pe blogul personal.