Elena Gheorghe, ținute spectaculoase în concert. Trei persoane o vor ajuta să îmbrace fiecare rochie!

.

Elena Gheorghe pregăteşte un super concert de muzică armănească, ce va avea loc pe 23 mai la Sala Palatului. Un aspect important din toată desfăşurarea show-ului vor fi ţinutele cu care artista va apărea pe scenă. Pentru că a vrut ca acestea să fie cu adevărat deosebite, Elena, alături de stilistul ei, au realizat singuri nu doar modelele, ci şi materialele din care vor fi confecţionate.

Concertul acesta e foarte important pentru mine şi îmi doresc ca totul să fie special. Din acest motiv am hotărât că ţinutele vor fi cu atât mai spectaculoase, cu cât materialele din care sunt confecţionate vor arăta exact aşa cum vrem noi. Aşa am început să gândim şi să construim imprimeuri care să spună o poveste, imprimeuri care să combine motive tradiţionale armăneşti cu o grafică modernă. M-am documentat foarte mult în privinţa asta, am studiat costumele tradiţionale armăneşti, ca să putem avea mixul perfect între vechi şi nou. Am pornit în povestea asta împreună cu Alexandru Raicu (designer) şi Ioana Ieremia (stilist). Lucrăm la proiectul ăsta de mai bine de două luni şi abia aştept să le port. Alex îmi trimite schiţele rochiilor după ce îi spun ce mi-aş dori, alegem ce ni se pare potrivit şi spectaculos, apoi urmează printarea graficii, confecţionarea, iar Ioana vine cu accesorii, încălţăminte şi mood-board pentru make-up şi hair. Abia aştept să vedeţi ce ne-a ieşit!’, a povestit artista.


Pentru outfiturile Elenei au fost folosiți 300 de metri de material!

Elena a dezvăluit pe conturile ei de socializare şi un secret legat de aceste rochii: fiecare ținută pe care ea o va purta va avea și o dublură, adică va avea câte două rochii de același fel, asta pentru a evita orice incident neprevăzut. Creațiile sunt atât de ample, încât trei persoane o vor ajuta să se îmbrace de câte ori va ieși pe scenă. Pentru crearea lor, după ce a ales din zeci de schițe, s-au folosit peste 300 de metri de material. Concertul pe care îl pregăteşte la Sala Palatului este şi o promisiune pe care Elena i-a făcut-o bunicii sale.


Înainte de a pleca dintre noi, Dada (bunica mea) îşi dorea foarte tare ca eu să cânt muzică armănească într-un eveniment de felul acesta. E foarte important pentru mine să mă pot ţine de promisiunea pe care i-am făcut-o şi ştiu că ea va fi oricum alături de mine. Una dintre ţinutele pe care le voi purta va fi accesorizată cu o centură veche, armănească, pe care o am de la ea. Am pregătit tot felul de lucruri pentru acest concert în care bunica mea va fi prezentă, într-un fel sau altul’, a mai adăugat artista. După succesul înregistrat cu piesa Luna Albă’, care a depăşit 15 milioane de vizualizări pe YouTube, Elena va lansa pe 23 mai şi un nou album de muzică armănească, care va conţine 11 piese.