Pentru ele, familia nu este cel mai important lucru. Este totul. Știți filmele acelea în care membrii familiilor sunt mereu uniți la bine și la greu, deopotrivă, se întâlnesc duminica la masă, se sfătuiesc și se ajută de fiecare dată când au nevoie? Ei bine, Elena Gheorghe, mama și sora ei sunt protagonistele unui astfel de film. Unul cât se poate de real. Iată ce ne-au povestit cele două surori despre copilăria lor! Comunică prin telepatie!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Elena și Ana, cum a fost pentru voi perioada școlii? Vă ajutați la lecții, erați prietene, confidente?
Elena: Ani învăța foarte bine, tocea mult, mă supăra când aprindea lumina la 5-6 dimineața, să mai repete, și eu nu voiam decât să dorm. Eu eram norocoasă, prindeam din clasă și culmea era că luam și note mai mari decât ea, dar învățam repede și uitam repede. Profesoara mea de matematică îmi spunea să mă fac profesoară, că sunt bună la matematică, iar cu muzica o să mor de foame. Când am început să am succes în muzică, m-a sunat și mi-a spus s-o iert și că se bucură mult că n-am ascultat-o. Ne ajutam mereu la teste, eu o ajutam la matematică și biologie, iar ea la română, istorie. Ne spuneam toate secretele, și acum facem la fel, ne ascundeam de Costin (fratele nostru), care ne șantaja că ne spune dacă nu primea ceva dulce, iar în vacanțe ne mai despărțeam câteva săptămâni, una mergea la bunica, la Hodac, alta la Dada și la Papu. Ani o imita pe Andreea Esca, pentru că ea își dorea să devină prezentatoare, eu pe Monica Anghel, iar Costin, pe Hagi.
Elena Gheorghe și Elena Gheorghe și sora ei, Ana, comunică prin telepatie
Ana: Am fost un copil sensibil, timid, confuz total, în antiteză cu ceea ce sunt astăzi, deci Elena nu mi-a fost doar o soră, ci stâlpul copilăriei mele, suportul spiritual de care are nevoie orice adolescent rătăcit în gânduri și decizii. Nu-mi aduc aminte copilăria fără ea, pentru că am fost tot timpul împreună. În aceeași clasă, în aceeași bancă, o însoțeam la Palatul Copiilor, la festivaluri și chiar și în concerte, când devenise parte din Mandinga. Îmi aduc aminte de anul în care a participat la Festivalul de la Mamaia, acolo unde printre concurente se aflau și Adela Popescu, Mirela Boureanu, Mădălina Petre… Trei săptămâni, cât au durat pregătirile, am dormit cu ele în cameră și au fost nevoite să mă accepte, căci venisem la pachet cu sora mea. (râde) În tot acest timp am susținut-o și m-am bucurat pentru fiecare realizare a ei ca și cum mi-ar fi aparținut mie. Cred că această relație frumoasă a noastră a fost foarte bine gestionată și de părinții noștri, care au știut să creeze o legătură puternică între noi, atât de puternică, încât azi ne creștem copiii împreună, la același etaj, separate de un hol, care a devenit pistă de alergare pentru piticii noștri.
Chiar, pentru că sunteți aproape ca niște surori gemene, există și telepatie între voi? Îmi puteți da un exemplu, în acest sens?
E: Da, există. Mi-e și frică să mă gândesc la ea, că sigur mă sună sau intră pe ușă. (râde) Noi mereu știm una de cealaltă chiar și atunci când nu apucăm să vorbim, știm când ceva nu e în ordine, simțim. Au fost momente când parcă nu mă simțeam OK și o sunam, iar ea îmi zicea că îi e rău sau că are o problemă, și chestia asta s-a întâmplat și invers.
A: Există telepatie între noi. Și da, sunt momente în care mă încearcă sentimente ciudate, de neliniște, și atunci singurul mod în care îmi pot liniști gândurile e să o sun pe Elena. Nu de puține ori, la celălalt capăt îmi răspunde o voce obosită, cu gânduri, probleme, ca orice om, mamă, artist, dar găsim soluții și mereu îmi spune că cel mai mare dar este că suntem sănătoși, restul se rezolvă. Să-ți spun ceva? Nu am avut nevoie niciodată de psiholog până la 36 de ani, pentru că întotdeauna Elena a reușit să-mi spună exact ce aveam nevoie să aud ca să mă fac psihic bine. Apropo de relația noastră, îmi aduc aminte cât de mult am suferit în clasa a 9-a când a trebuit să ne despărțim și să alegem fiecare profilul liceului unde doream să ne continuăm cursurile. Oricât de mult îmi doream să fiu cu ea, nu am vrut să aleg calea muzicii, pentru că știam și eram conștientă că nu sunt talentată. A fost grea despărțirea, m-a afectat mult. Nu-mi găseam locul în liceu, primul an a fost dificil din punct de vedere emoțional. O căutam peste tot cu privirea, aveam nevoie de confirmarea ei în tot ceea ce făceam. Îmi creasem o dependență, lucru care nu era neapărat și viceversa valabil, pentru că Elena era o fire curajoasă, luptătoare și lua deciziile singură. Și tot ceea ce a făcut până în ziua de azi ca artist a fost de una singură. O apreciez foarte mult și sunt mândră că sunt sora ei! Deci dacă aș fi trăit astăzi acea perioadă în care am rămas oarecum singură (deși după ce terminam programul meu școlar o așteptam în fața liceului ore în șir ca să mergem împreună acasă), aș fi spus că sunt într-un soi de depresie… Hahahha! Cum ar suna asta: „Am făcut depresie de dorul surorii mele? (râde)
Cum s-au înțeles cele două vedete când erau mici
Cum au fost copilăria și adolescența voastră? Frate, frate, dar brânza-i pe bani!, se spune în popor. Au existat între voi divergențe sau poate mici invidii, la vreuna dintre vârste?
E: Am avut o copilărie și o adolescență frumoase, cu de toate. Și cu amintiri frumoase, și cu unele mai puțin plăcute, dar din toate am învățat și n-aș schimba pentru nimic în lume nimic din viața mea. Normal că au existat și divergențe, și certuri, și ne mai și băteam, dar nu puteam sta supărate una pe cealaltă. Ani mereu îmi fura hainele, eu o certam, atunci nu înțelegeam că își dorea să fie ca mine, pentru că, prin prisma faptului că eu cântam, primeam mai multă atenție și era normal să își dorească, eram niște copii. Mă uit și la ai mei, și se întâmplă la fel.
A: Așa cum am mai spus, am simțit doar mândrie, sentimente care s-au înmulțit de la an la an… de la o reușită a ei la alta! Invidii minore cu siguranță au fost, și doar legate de haine (râde), pentru că știa să se îmbrace foarte frumos, își alegea hăinuțe cu stil, care îi veneau bine, și îmi doream și eu să le port. Mi le-a dat o dată, de două ori, dar recunosc că aveam și mare ghinion (râde), sigur le agățam sau stricam vreun flec de la toc… Nu aveam grijă, iar pentru faptul că nu eram responsabilă, am fost taxată, și mai apoi doar „furate le mai puteam purta… Copilăria mea s-a împărțit între: bunica mea, omul care m-a crescut, și pe care o iubesc acum și mai mult, dincolo de ceruri, și sora mea, mâna care m-a ținut să nu mă dezechilibrez niciodată, în drumul copilăriei și adolescenței. Dar înainte de tot și de toate, omul care mi-a dat viață, mama, este parte din tot ceea ce sunt astăzi! Datorită ei, m-am ridicat din multe situații în care am crezut că nu mai am scăpare! Mama mea este cel mai bun și empatic om pe care îl cunosc.
Își serbează amândouă ziua de naștere vara aceasta
Dar boacăne ați făcut? Cum ați fost pedepsite?
E: Pregătește niște pagini în plus, te rog! (râde) Nu făceam noi multe boacăne, ci fratele nostru, dar se răsfrângeau și asupra noastră, pentru că eram pedepsiți toți trei. Știi vorba aia: toți pentru unu, unu pentru toți! (râde)
Ana și Elena, pentru că, în luna iulie, vă serbați amândouă ziua de naștere, vă urez de pe acum La mulți ani și sper să ne spuneți și nouă cum veți petrece!
A: O să fie haos. (râde) Iulie și august sunt despre mare parte din familia noastră. Eu și Amelita, doi Raci nebunatici, iar Elena, Ania și Paul, Leii familiei!
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE IULIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!
Sursă foto: Zia Scrobota, Instagram
Urmărește-ne pe 
