Ela Crăciun, ambasador al campaniei Vreau să fiu demn

 Adina Rosetti
.

Ela Crăciun, prezentatoarea ştirilor matinale din weekend de la Antena 3 devine ambasador al campaniei 'Vreau să fiu demn', un proiect special al Fundaţiei Mereu Aproape.

 

ela craciun-vreau sa fiu demn

'Vreau să fiu demn' este o campanie socială destinată românilor care nu cer, ci vor să trăiască! Adresată părinţilor care nu au, dar dăruiesc în fiecare clipă copiilor lor modestie şi spirit. Acelor copii care nu ştiu ce este un măr, un televizor sau o ţară, pentru că nu l-au mâncat, nu l-au văzut, nu au străbătut-o.

'Vreau să fiu demn este o campanie socială care contribuie la realizarea proiectelor Fundaţiei Mereu Aproape, iar scopul esenţial este ajutorarea oamenilor care ajung să nu-şi mai poată rezolva problemele de zi cu zi, care nu-şi mai pot susţine copiii să termine o şcoală sau ajung neputincioşi când viaţa copiilor lor este pusă în pericol. Ca mamă a doi copii sunt mult mai atentă la astfel de lucruri, şi ca mine sunt milioane de părinţi. De multe ori, fericirea este asociată cu banii, cu cât de mult ai urcat pe scara ierarhică a societăţii, cu frumuseţea sau cu celebritatea. Noi vom milita ca toţi cei cu posibilitatea de a ajuta să înţeleagă că FERICIREA vine din mulţumirea de a pune o caramidă la bunăstarea oamenilor.”, a declarat Ela Crăciun

1,5 milioane de romani trăiesc sub limita sărăciei (sursa: Banca Mondiala). 51,4% dintre aceştia sunt copii cu vârste între 0-14 ani (estimare UNICEF, 2008-2009). Sunt părinţi care nu pot asigura o mâncare caldă pe zi copiilor lor. Sunt copii care nu pot merge la şcoală. Sunt familii care nu au un acoperiş deasupra capului. Sunt români care nu ştiu dacă vor supravieţui zilei de mâine. Sunt vieţi irosite în lipsuri inimaginabile, măcinate de disperare, neputinţă, dezolare şi foame.

Fundaţia Mereu Aproape construieşte o punte către aceste Vieţi de români, menită să le readuca speranţă şi bucurie, într-o zi de mâine mai bună decât ieri şi decât astăzi.

Cazurile implicate în această campanie sunt făcute publice pe site-ul http://fundatiamereuaproape.ro/vreau-sa-fiu-demn/ şi oricine doreşte poate ajuta.

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton