Ecaterina Andronescu a fost demisă din cauza declarațiilor din Cazul Caracal: "Am aflat de la televiziune"

.

Crimele din Caracal, care au scos la iveală incompetența autorităților, încep să scuture scaunele în care unii politicieni păreau să se fi păermanentizat. Printre ei se află și ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, aceasta tocmai fiind demisă din cauza declarațiilor „profund gresite”, făcute în cazul Caracal.

Într-un moment extrem de delicat, când o țară întreagă stă pe un butoi de pulbere din cauza crimelor din Caracal, a căror anchetă pare să nu ducă nicăieri, Ecaterina Andronescu a avut proasta inspirație să facă, ieri-seară, niște afirmații care au costat-o foarte scump – ministrul Educației a comentat, într-o emisiune la Antena 3, că Țea a învățat de acasă să nu se urce cu străini în mașină, referindu-se la cazul Alexandrei care a plecat spre Caracal, la ocazie, cu o mașină în care, din păcate, se afla monstrul Gheorghe Dincă. Dacă acest comentariu ar fi fost făcut oricând altcândva, cu siguranță ar fi trecut neobserbat, însă, pe fondul tragediei petrecute în Caracal, comentariul ministrului Educației a fost extrem de deranjant.


Este o atitudine lipsită de responsabilitate

În urma declarațiilor Ecaterinei Andronescu, premierul Viorica Dăncilă a luat atitudine, eliberând-o pe aceasta din funcție. „Am decis să o demit astăzi pe doamna Ecaterina Andronescu din funcția de Ministru al Educației pentru declarațiile profund greșite făcute recent în cadrul unei emisiuni televizate. Sunt afirmații care arată lipsă de înțelegere – punctual, a cazului de la Caracal și, în general, a modului în care trebuie să ne protejăm copiii de răpiri, agresiuni, abuz și trafic de persoane – din partea doamnei Andronescu.


Este o atitudine lipsită de responsabilitate, care nu reflectă poziția Guvernului și care nu îmi doresc să devină asimilată cu Executivul pe care îl conduc. Orice astfel de derapaj din partea membrilor Guvernului va fi, de acum înainte, sancționat în același mod. La fel cum voi denunța public orice acțiune sau declarație din partea oponenților politici, dacă vor încerca să profite electoral pe seama durerii pricinuite de ceea ce s-a întâmplat în Caracal’, a scris premierul Viorica Dăncilă pe Facebook.


Ecaterina Andronescu se disculpă

Ulterior, deja fostul ministru al Educației, care a spus că premierul Viorica Dăncilă nici măcar nu a anunțat-o, ea aflând că a fost demisă de la televizor. „Am aflat de la televiziune. Nu m-a căutat premierul, din păcate. Eram într-o ședință cu consiliul ministerului’, a declarat Ecaterina Andronescu pentru Digi24. Aceasta a încercat apoi să se disculpe, precizând că nu a avut intenția de a o acuza pe Alexandra Măceșanu sau pe părinții săi că ar avea vreo vină în Cazul Caracal.


„Aș vrea să explic. Intenția mea era de a spune că, dacă părinții nu le spun, noi la școală avem obligația să le spunem cum să se ferească de răufăcători. Declarația nu avea legătură cu situația. Intenția mea nu era de a o acuza pe Alexandra sau pe părinți’, a comentat ea.

Întrebarea care nu ne dă pace, legitimă, de altfel, este cum de doamna Andronescu a fost de patru ori (!!!) ministru al Educației până acum?!

Foto: Hepta, Facebook