E posibil ca Prințul Charles să nu devină Regele Charles la preluarea tronului. Care este motivul

Prințul de Wales a împlinit recent 70 de ani, dar, la cât de verde este mama lui, Elisabeta a II-a, Regina Angliei, nu e exclus să mai aibă de așteptat până la învestire… În plus, e posibil ca Prințul Charles să nu devină Regele Charles la preluarea tronului. Iată care este motivul!

Prințul Charles și Camilla, Ducesa de Cornwall.

Prințul Charles și Camilla, Ducesa de Cornwall.

Deși nimeni nu și-a pus vreodată problema asta, Prințul Charles ar putea să nu devină Regele Charles la preluarea tronului, cel puțin așa susține Dickie Arbiter, fostul purtător de cuvânt al Reginei, a cărui expertiză nu poate fi pusă la îndoială. Nu vă imaginați că nu va primi titlul de rege, pur și simplu Prințul de Wales ar putea să-și schimbe numele odată ce va deveni monarh, obicei des întâlnit în Casa Regală a Marii Britanii.

Charles s-ar putea numi Regele Philip, Arthur sau George

Conform unei tradiții care durează de generații, primul în linie directă la tron ar putea să-și schimbe titlul oficial cu unul dintre prenumele sale. „Charles ar putea să aleagă unul dintre celelalte nume ale sale – Philip, Arthur sau George', a spus Arbiter pentru publicația Hello! Și asta pentru că monarhii obișnuiesc adeseori să-și asume titluri noi odată ce devin regi sau regine, un exemplu fiind chiar tatăl Reginei, Regele George al VI-lea. Acesta a fost botezat Albert Frederick Arthur George – după străbunicul său, Prințul Albert – și era strigat Bertie de apropiații săi. Și numele Regelui Edward al VII-lea a fost tot Albert, în schimb Regele Edward al VIII-lea își folosea numele original, în schimb cei apropiați îl strigau David, conform ultimului său prenume.

Prințul William are mari șanse să urce pe tron în  locul tatălui său.

Prințul William are mari șanse să urce pe tron în locul tatălui său.

William ar putea fi următorul rege al Marii Britanii!

Arbiter a mai declarat că Charles va mai moșteni și alte titluri odată ce va prelua tronul, cum ar fi: „Duce de Lancaster, Apărătorul credinței, Guvernator Suprem al bisericii Angliei, Șef al Commonwealth și Regele altor Regiuni și Teritorii. Charles va fi și Lord of the Man și Duce de Normandia, dar, în general, va fi cunoscut ca Regele'. De asemenea, Will și Kate și-ar putea schimba titlurile când Charles va deveni rege. Cunoscuți actualmente sub titulatura de Duci de Cambridge, cei doi soți, ambii în vârstă de 36 de ani, ar putea primi, la rândul lor, și alte titluri regale. Asta dacă Regina Elisabeta a II-a nu-l sare pe fiul ei Charles din rând, învestindu-și nepotul, așa cum se tot zvonește de la o vreme. Atunci William ar deveni Rege, iar Kate – Regina consoartă.

Printul Charles și Camilla ar putea deveni Regele și Prințesa consoartă.

Printul Charles și Camilla ar putea deveni Regele și Prințesa consoartă.

Camilla va fi Prințesa consoartă

Conform expertului regal Marlene Koenig, William și Kate ar putea moșteni titlurile lui charles când acesta va urca pe tron. Ca atare, William ar putea deveni și Duce de Cornwall. Cât despre Camilla, Ducesa de Cornwall, căsătorită cu Prințul Charles în 2005, ea va primi denumirea de Prințesă consoartă când soțul ei va deveni rege. Amintirile neplăcute de la moartea Prințesei Diana și popularitatea negativă dobândită o vor împiedica pe Ducesa de Cornwall să primească titulatura de regină…

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton