După Andreea Berecleanu, o nouă plecare neașteptată… Dana Grecu a anunțat că renunță la Antena 3 după 15 ani de colaborare

 Oana Popoiag
.

Dana Grecu pleacă de la Antena 3. Aflată pe finalul concediului de maternitate în care intrase în aprilie 2018, prezentatoarea tv a anunțat că nu va mai reveni la postul unde a lucrat vreme de 15 ani. Decizia sa, despre care a vorbit pe blogul personal, vine la scurt timp după ce trustul a mai pierdut o vedetă, pe Andreea Berecleanu.

După 15 ani de activitate în Antena 3, Dana Grecu a anunțat că nu va mai reveni la postul tv care a consacrat-o. Vedeta a făcut anunțul la finalul concediului de maternitate în care intrase începând cu aprilie 2018. În iulie 2018, a adus pe lume o fetiță.

Dana Grecu pleacă de la Antena 3

'Am decis că proiectul meu la postul naţional de ştiri să se oprească. Plec de la Antenă mulţumindu-le colegilor mei lângă care am crescut. De la care am învăţat. Pe care i-am respectat şi a căror simpatie am simţit-o onestă. N-am să dau nume, spun doar că munca în televiziune e una care se face doar în echipă. Iar echipele cu care am lucrat au fost de excepţie, a scris Dana Grecu pe blogul personal.

Vedeta a vorbit, de asemenea, și despre motivele care au dus la luarea acestei decizii, anunț făcut la scurt timp după ce Antena a mai pierdut o vedetă, pe Andreea Berecleanu.

'Motivul pentru care proiectul meu la Antena 3 se opreşte ţine de raţiuni personale. Simt nevoia unei provocări. Şi, dacă ea va veni din mass media şi mă voi potrivi unui alt proiect, voi continua să fiu jurnalist. Decizia nu e uşoară, dar ce e uşor din ce ne dorim pentru evoluţia noastră ca trăitori pe aici? Aşadar, dragii mei, vă voi ţine la curent! Vă mulţumesc pentru interesul vostru! Pentru mine contaţi!', a continuat Dana Grecu.

Dana Grecu pleacă de la AntenaDana Grecu pleacă de la Antena

Foto: captură video, Facebook

Citește și: Andreea Bălan și George Burcea nu își mai vorbesc. Soțul artistei nu a mai dormit de două nopți acasă: 'Fiecare e cu treaba lui'

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton