Duckadam, mesaj de încurajare pentru Gabi Balint, internat la Fundeni: “A avut zile...!”/ Fostul fotbalist a trecut pe lângă moarte

.

Gabi Balint a suferit, vineri seara, un infarct, iar medicii l-au operat de urgență și i-au montat trei stenturi la inimă pentru a-i salva viața. Helmuth Duckadam, omul cu care Gabi Balint a împărțit ani întregi vestiarul echipei Steaua este sigur că prietenul lui, încă internat la Fundeni, îşi va reveni.

„Veștile sunt îmbucurătoare. În primul rănd, Găboajă a avut zile, să-i dea Dumnezeu cât mai multe! Faptul că a depistat acest preinfarct foarte repede a fost în avantajul lui.  În aceste momente, m-am gândit la tatăl lui, știu cât ține la el și știu ce emoții a avut la vârsta pe care o are. Îl anunț, cu regret, că va trebui să ia foarte multe medicamente de acum înainte, pentru subţierea sângelui, dar mă bucur că este bine și pe drumul cel bun’, a spus Helmuth Duckadam, la Antena 1.


Prima intervenție suferită la Institutul de Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu, din incinta Spitalului Fundeni a fost un succes pentru Gabi Balint, iar fostul internațional român, în vârstă de 56 de ani, este în stare stabilă. Miercuri, fostul fotbalist va fi supus unei noi intervenții minim invazive, pentru montarea unui nou stent, și, dacă totul va decurge conform planului, vineri va fi externat.

Mesajul iubitei lui Gabi Balint

Luciana Pop, iubita lui Gabi Balint, a ținut să transmită un mesaj tuturor celor care s-au interesat de starea de sănătate a fostului internațional.


‘Vă mulțumesc pentru toate încurajările și gândurile bune! Gabi Balint a rămas la fel de puternic cum îl știm și este bine acum! Are alături o echipă minunată de medici la Fundeni, ceea ce mă face sa ma închin încă o dată in fața profesionalismului cardiologilor români! Stars cant shine without darkness (n.r. – stele pot străluci doar în întuneric)’, este mesajul pe care Luciana Pop l-a postat pe rețelele de socializare.

Starea fostului internațional este acum una stabilă. El a comunicat cu familia și cu apropiații, după operație.


 

foto: digisport.ro