Astăzi, Alexandru Arșinel împlinește 80 de ani, însă gândurile sale se îndreaptă spre soția sa, Marinela, care a rămas paralizată în urma unui accident stupid petrecut în urmă cu trei ani și jumătate. Marinela Arșinel are parte de tot suportul și dragostea actorului de peste 50 de ani.
„Problemele de sănătate au apărut de când a căzut în cap, acum 3 ani şi jumătate. A fost la serbarea lui Rares, nepoțelul. Când a coborât pe scări, i s-a agăţat tocul şi a căzut în cap. A fost operată, dar a rămas paralizată toată, exceptând mâna dreaptă şi capul. Acum e o femeie în permanenţă lângă ea, care o ajută, găteşte, face curăţenie. Soţia mea e un om deosebit, un partener de viaţă extraordinar, care nu mi-a pus frâne şi m-a lăsat să-mi fac meseria.’, a povestit Alexandru Arșinel pentru click.ro.
Actorul, care astăzi împlinește 80 de ani, mărturisește că și lui îi dau de furcă unele probleme de sănătate, fiind nevoit să ia peste 20 de pastile în fiecare zi.
„Foarte rar mă mai întreb cum sunt. Faptul că am această supărare de acasă mă face uneori să uit de mine cu săptămânile. Dacă nu mă gândesc la problemele de sănătate, e bine. Dacă mă gândesc, încep să fac tensiune. Mai merg la doctor cu unele probleme de tensiune, rinichiul văd că funcţionează, dar cu picioarele sunt nasol. (…)
Da, masa musculară mă supără, nu prea mai am muşchi la picioare, nu mă mai ţin picioarele. Iau foarte multe medicamente, în jur de 20 de pastile pe zi: dimineaţa când mă trezesc, la 10, la 14, la 20 şi seara înainte de culcare’, mărturisește Alexandru Arșinel.