Are o energie molipsitoare și cucerește publicul într-o secundă cu dăruirea și umorul ei. Dar în spatele actriței Carmen Tănase se ascunde omul Carmen Tănase, o femeie cu drame, pasiuni și trăiri despre care vorbește foarte rar. Iată ce spune actrița despre pierderea soțului ei, despre viața de femeie singură cu un copil, dar și despre relația cu fiul ei.
Bănuiesc că aveți foarte puțin timp liber. Cum vi-l petreceți? Aveți vreo pasiune despre care noi nu știm?
Recent, vorbeam cu o prietenă și îi spuneam că am ajuns să îmi doresc foarte mult să am o zi în care să nu fac nimic, să stau în pat de dimineața până seara. Cel mai fericit moment al vieții mele a ajuns să fie seara, când termin treaba și mă pot băga în pat. Sunt foarte obosită, mai ales psihic. Nu îmi mai rămâne timp fizic să fac nimic altceva. Dar, când mai prind câteva zilele libere, merg să-mi văd colegii jucând la teatru, cât pot de mult. Având în vedere că am cam în fiecare seară spectacol, nu ajung să văd piese de teatru, dar uite că am reușit în perioada asta. Am făcut o cură de Radu Afrim.
Știu că fiul dumneavoastră s-a mutat din țară. Cum întrețineți această relație la distanță? Cât de des vă vedeți?
Vorbim de câteva ori pe zi, fie la telefon, fie ne vedem pe video. Ne sfătuim ca și cum ar fi aici. Când pot, mă duc eu la el, când poate, vine el la mine. De Sărbători a fost aici. Nu am o problemă cu distanța. Pentru mine, important e ca el să fie bine și să fie fericit. Poate să fie oriunde, chiar și la Polul Nord, dar să fie bine.
El este regizor. În ce măsură vă sfătuiți unul pe celălalt în ceea ce privește aspectele profesionale?
Tot timpul ne sfătuim. Înainte, cu câțiva ani de zile în urmă, mă întreba el pe mine, acum îl întreb eu pe el. A venit momentul când el știe mai multe decât mine.
Lui Carmen Tănase i-ar fi plăcut să aibă mai mulți copii
V-ar fi plăcut să aveți mai mulți copii?
Da. Mi-ar fi plăcut să mai am unul, cel puțin.
Știu că l-ați iubit enorm pe soțul dumneavoastră și că ați avut un început de relație atipic. Am citit că nici nu ați vrut să vă căsătoriți… Este adevărat că nu ați îmbrăcat rochia de mireasă?
Am îmbrăcat o rochie, care mi s-a părut potrivită pentru acest moment, dar nu era ceea ce se înțelege acum prin rochie de mireasă, cu paiete și altele. Am avut o rochie, făcută de Doina Levința, pe care mi-a cumpărat-o prietenul și fratele meu, Radu Duda. O rochie albă, extrem de simplă, pe care am folosit-o la nunta mea. Nu am avut voal, dar am avut o floare în păr. Era o rochiță, după cum cred eu…
Au trecut mulți ani de când sunteți văduvă… Păreți o persoană extrem de optimistă și veselă, dar au fost momente în care ați resimțit singurătatea?
Sigur. Ca orice om, cred. Nu vreau să dezvolt prea mult subiectul ăsta, nu sunt singura persoană care a rămas să-și crească singură copilul. Dar, ca orice om, ai momente când simți că te lasă forțele.
Când ați spus ultima oară „Te iubesc!?
Chiar ieri am zis „te iubesc. Le-am spus fiului meu și mamei mele. Anul acesta, de ziua mea, Tudor mi-a trimis mai devreme cadoul prin poștă și, atunci, mama s-a gândit să nu mai aștepte și să mi-l dea și pe al ei. De la Tudor am primit o pereche de cercei, dintr-o piatră despre care spune el că mi se potrivește foarte mult. Sunt din aur și din lapislazuli, o piatră foarte veche și încărcată cu tot felul de energii și semnificații. Și de la mama, tot niște cercei din aur, cu aripi de înger.
Sunteți o mare iubitoare de animale. Câți prieteni patrupezi aveți acum?
Mulți.
Aveți vreun regret major? Ceva ce ați schimba, dacă ați putea da timpul înapoi?
În principiu, nu. Mă gândesc uneori că poate ar fi trebuit să rămân în străinătate, atunci când am avut ocazia să o fac. Dar nu sunt convinsă, însă mă gândesc uneori la asta. Aveam șansa să rămân în Israel, unde puteam să practic meseria de actriță. Asta s-a întâmplat cu mulți ani în urmă, când eram studentă.
Cel mai greu moment a fost când și-a pierdut tatăl, apoi soțul
Care considerați că a fost cel mai greu moment al vieții dumneavoastră și cum ați reușit să vă remontați?
Primul a fost atunci când l-am pierdut pe tata, care a fost modelul meu de bărbat, ca să zic așa. A fost echilibrul meu, sursa mea de energie, de umor. Asta se întâmpla când aveam 21 de ani, a fost foarte greu. A doua oară, când l-am pierdut pe Țucu, soțul meu. Când a fost, de asemenea, greu… Dar nu mi-am permis să cad, erau niște oameni care depindeau de mine. Nu ai cum să cazi când niște oameni se uită la tine și nu au posibilitatea să se descurce singuri, respectiv un copil și o mamă în vârstă. Nici măcar nu te gândești: „Aoleu, ce fac eu acum?, pur și simplu vine de la sine.
Care este, în general, ultimul gând pe care îl aveți atunci când puneți capul pe pernă?
Gândul meu? Să știu că, în jurul meu, totul este în regulă, că toți ai mei sunt bine. Toți ai mei, adică toate viețuitoarele care mă înconjoară, bipezi, patrupezi… Și cu dorința ca ziua următoare să fie ușoară, să nu se mai întâmple ceva.
Citește și: Povestea actriței Carmen Tănase. Își dorea să devină inginer zootehnist sau medic veterinar