Drake admite public: își dorește un copil cu Rihanna

 Cristiana Mitroi
.

Este deja de notorietate faptul că Drake are o pasiune aprinsă pentru Rihanna. Însă, se pare că solistul este atât de îndrăgostit de ea încât a admis public că și-ar dori să aibă un copil cu artista.

Drake, în vârstă de 29 de ani, își dorește să o lase însărcinată pe frumoasa artistă de 28 de ani, cei doi fiind zăriți în tot mai multe locuri împreună.

La un concert pe care RiRi l-a susținut la Toronto, Drake a cântat alături de preferata sa, manifestându-și public admirația pentru aceasta și pentru spectacolele ei fabuloase. Celebrul rapper le-a spus fanilor că ar trebui să fie măguliți de prezența divei în orașul lor, adresându-i numai cuvinte de laudă, subliniind faptul că Rihanna a venit de la Dumnezeu doar să vă cânte vouă'.

După ce și-a anulat concertul de la Nisa, din cauza recentului atentat terorist petrecut chiar în seara când urma să urce pe scenă, Rihanna a plecat imediat la New York pentru a se întâlni cu Drake. Jurnaliștii se întreabă cum va arăta oare copilul pe care amorezii l-ar putea concepe și dacă autorul hit-ului „Hotline Bling' a vorbit serios când și-a declarat public dorința.

Cristiana Mitroi

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton