Este doliu în lumea teatrului. Actorul Marian Rădulescu s-a sinucis la doar 40 de ani. Colegii săi de la Teatrul Excelsior sunt în stare de şoc şi au anunţat moartea actorului pe pagina de Facebook a instituţiei. Potrivit unor surse, actorul Marian Rădulescu s-a aruncat de la etaj.
„Cu sufletul greu anuntăm că ne-a părăsit Marian Rădulescu, un actor generos și dedicat al Teatrului Excelsior. Suntem alături de familia și apropiații îndoliați. Dumnezeu să îl aibă în pază!', scrie pe pagina de Facebook a Teatrului Excelsior.
Toți cei care vor să își ia adio de la Marian, pot să-i aducă un omagiu luni, 8 iulie, între orele 13.00-15.00, când Marian Rădulescu va ajunge, pentru ultima dată, la Teatrul Excelsior. Înmormântarea va avea loc marţi, la Moreni.
Actorul Marian Rădulescu s-a sinucis, după ce s-a aruncat de la etajul patru al blocului în care locuia. Potrivit unor surse, motivul care l-a împins la sinucidere ar fi problemele de natură financiară din ultima perioadă, dar şi o serie de neînţelegeri în relaţie.
Rădulescu a fost un actor al Teatrului Excelsior din 2001, când a absovit Facultatea de Arte (Actorie) a Universităţii Hyperion, la clasa profesorilor Ion Lucian şi Victor Radovici.
A jucat, între altele, în spectacolele „Cocoşelul neascultător', de Ion Lucian, „Fetiţa cu chibrituri', după H.C. Andersen, „Bădăranii', după Carlo Goldoni, şi „O noapte furtunoasă', după I.L. Caragiale, „Ninigra şi Aligru', după Nina Cassian, „Prostia omenească', după Ion Creangă, şi „Ora veselă… cu tâlc', de Ciprian Cojenel.
În 2011, la inaugurarea noului sediu al Teatrului Excelsior, Marian Rădulescu a jucat în cele două spectacole pregătite pentru acest eveniment: „Vrăjitorul din Oz', după Lyman Frank Baum, şi „Snoave cu măşti', de Ion Lucian.
În ultimele stagiuni a avut roluri importante atât în spectacolele pentru copii, cât şi în spectacolele dedicate adolescenţilor, fiind apreciat de tinerii regizori cu care a lucrat, dar şi de spectatori.