Fosta concurentă de la Masterchef Dilly Chilly este însărcinată! Simpatica Alexandra Popescu, pe care toată lumea o știa drept Dilly Chilly, a dezvăluit că este gravidă în luna a șaptea, iar bebelușul din pântecele ei este „copilul Universului”. Fosta concurentă Masterchef a povestit unde l-a conceput pe cel mic.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
De șapte luni, Dilly Chilly trăiește o perioadă specială a vieții ei și abia așteaptă să fie mamă. Fosta concurentă Masterchef spune că își dorea de mult timp să fie mamă și mulțumește Universului că i-a îndeplinit, în sfârșit, dorința.
'Sunt onorată că sufletul m-a ales ca și gazdă', spune Dilly Chilly.
Cu aceeași energie debordantă pe care o emană dintotdeauna, și cu o siluetă de invidiat, Dilly Chilly a anunțat că este însărcinată în luna a șaptea și că a avut o singură dată pofte.
'Este copilul lui Dumnezeu, copilul Universului. Îmi doream să fiu mamă, dar nu am planificat când!', a declarat Alexandra Popescu (Dilly Chilly) când Măruță a vrut să afle de la ea cine este tatăl copilului și cum a luat decizia de a aduce pe lume un copil.
'Am fost în grădină și m-a mușcat o albină', a spus ea răzând, dorind să păstreze încă misterul identității tatălui.
O să fim, doi, trei, vedem cât o să fim. Tatăl ştie că sunt însărcinată. Da, Tatăl nostru, Bunul Dumnezeu, ştie… Noi suntem copiii lui Dumnezeu, nu putem spune că e al meu, al tău. Sunt super recunoscătoare că acest suflet m-a ales pe mine ca gazdă. Vreau să nasc în România, să fie aproape de familia mea', a mai dezvăluit Dilly Chilly.
Citește și: Roxana Ionescu și Tinu Vidaicu s-au căsătorit religios! Primele imagini de la nuntă
Citește și: Cristi Mitrea are o relație de 4 ani cu Andreea Caranda: „Ar putea fi viitoarea mea soție!’
Citește și: Viviana Sposub revine la Vorbește Lumea! Cine i s-a mai alăturat lui Cove, după plecarea Lorei
Pasionată de călătorii, Dilly a povestit una dintre cele mai frumoase amintiri ale ei: 'L-am conceput în Wolf Canyon în Munții Albaștri, așa că va fi un pui de lup' și a continuat glumind: 'Nici nu mai poți să călătorești. Pleci unu, te întorci doi'.
Proaspăt întoarsă din Mexic, ea a spus că bebelușul i-a cerut această vizită: 'M-am încărcat cu energia mayasă'.
În încheiere, Dilly a admis că nu a uitat de perioada petrecută în competiția culinară MasterChef: 'Emisiunea a fost un proiect frumos care mi-a deschis drumul spre comunitatea frumoasă care mă urmărește'.
'Dacă îi mai pui și un pic de iubire…'
'Eu am învățat să gătesc pentru nepoții mei, pentru că-i iubesc de mor, și am vrut să mănânce sănătos. Mâncarea sănătoasă nu este întotdeauna cea mai gustoasă, dar dacă o faci cum trebuie și îi mai pui și un pic de iubire, atunci iese delicioasă', declara Dilly Chilly, după ce show-ul culinar 'MasterChef' s-a încheiat.
Aș vrea să merg un pic mai profund și să mă întorc pe partea spirituală, așa că o să mă întorc puțin spre voluntariat. După ce am terminat cu MasterChef m-am retras puțin în munți, ca să-mi revin și să mă încarc energetic, pentru că dacă tu nu ești bine în interior, nu poți să aduci bine în jurul tău', a mai mărturisit Dilly Chilly.