Diana Dondoe lucrat cu fotografi importanţi, a fost imaginea a zeci de campanii şi a defilat pentru toate casele importante. Acum, a sosit timpul să se ocupe de sine.
N-am avut niciodată un prieten prin corespondenţă ca Diana Dondoe.I-am scris recent că sunt buimăcit de moartea lui J. D. Salinger şi i-am povestit o anecdotă. Când eram în facultate, o brunetă cu părul lung şi nasul ascuţit m-a rugat să-i dau ceva de citit. Terminase ţigara de după şi acum lenevea goală sub plapumă. I-am dat „De veghe în lanul de secară”. După câteva pagini, a concluzionat: „Tipu’ ăsta scrie ca mine. Diana mi-a răspuns în câteva ore: „Eu am citit „De veghe”… de curând, poate nu mai devreme de acum un an. Nu ştiu cine a fost tipa care a îndrăznit să profereze ceva atât de moartea pasiunii, sub plapumă, but stay away from those. Mai bine cineva care îţi va spune că are o durere de cap bruscă după ce i-ai dat cartea :))) îţi vei aduce aminte de ea mai cu plăcere.Aşa scrie Diana – o dulce-zeflemea de română şi engleză, asortată cu hohote virtuale; mai mult decât suficient pentru a-ţi aminti de ea cu plăcere. E-mailul l-a scris acasă la New York, pe Mac, după cină, cu urechea ciulită la televizor, unde echipa favorită de baschet, Phoenix Suns, se chinuia cu Dallas Mavericks. „Cam pierd. E un dezastru ce se întâmplă cu ei!
Cel mai nou VIDEO