In preajma zilei de 8 martie, Oana Cuzino , Oana Pellea si psihologul Alfred Dumitrescu au incurajat femeile sa isi descopere farmecul autentic, in pofida standardelor de frumusete contemporane, in cadrul unei dezbateri organizate de Dove, ce a avut loc la restaurantul Sofa.
Oana Cuzino a declarat ca frumusetea nu e data doar de aspectul fizic, ci vine din interior, Oana Pellea a explicat ca perceptia asupra propriei frumuseti depinde in mare parte de cat de impacata esti cu tine insati, iar psihologul Alfred Dumitrescu a adus o papusa Barbie, explicand ca daca aceasta ar prinde viata, ar fi o creatura monstruoasa, nicidecum frumoasa.
Initiativele Dove de a redefini perceptia asupra frumusetii se bazeaza pe rezultatele unui studiu din 2010 desfasurat la nivel global, conform caruia doar 4% dintre femei s-ar caracteriza ca fiind frumoase. In Romania, procentul femeilor care se considera frumoase este si mai mic, de doar 3%. Potrivit cercetarii, 78% dintre romance se declara cel mai aprig critic al felului in care arata, clasandu-se pe locul intai in topul global.
Foto: PR