„Te doare capul? Te-o fi deocheat cineva!, „Nu te mai laud, că te deochi!, „Spune-mi o rugăciune de deochi, că mă simt rău!. Așa-i că ai auzit cel puțin o dată în viață una dintre aceste replici? Și bunica ta îți atingea fruntea și spunea, în șoaptă, niște cuvinte pe care nu le-ai înțeles niciodată și, ca printr-o minune, te simțeai mai bine? Superstiție, efect placebo sau fapt cât se poate de real, deochiul este treabă serioasă, ne lămuresc și oamenii de știință!
O superstiție străveche spune că „o singură privire pizmașă sau, dimpotrivă, admirativă poate arunca blestemul deochiului, iar persoanele care deoache sunt oamenii cu ochi albaștri, femeile bătrâne sau cele care nu au copii, pe motiv că acestea din urmă sunt invidioase pe tinerețea și fericirea altora. În timp ce unii au impresia că deochiul este o superstiție sau un efect placebo, oamenii de știință au stabilit că ochii emit o energie electromagnetică atât de puternică, încât perturbă câmpul energetic al persoanei vizate și lasă efecte în plan fizic. Durere foarte puternică de cap, stare de moleșeală inexplicabilă, privire încețoșată, mâini moi, stare de vomă și chiar incapacitatea de a te ține pe picioare – acestea ar fi unele dintre cele mai întâlnite simptome pe care le acuză cei care se consideră deocheați.
Muzeograful Carmina Maior consideră că „este posibil ca unii oameni, cu sau fără voie, să transmită un flux bioenergetic şi să deranjeze aura celuilalt, deşi persoana care face lucrul acesta stăpâneşte sau nu această capacitate. Etimologic, deochi înseamnă că, din cauza privirii, poţi să-l deranjezi pe celălalt.
În studiul „The Electrophysiological Basis of Evil Eye Belief, cunoscutul psihiatru american Colin A. Ross scrie că deochiul nu este altceva decât un flux electromagnetic de care unele persoane se pot folosi pentru a face rău. El chiar a reuşit să capteze şi să măsoare această
Deochiul, o superstiţie explicată ştiinţificenergie într-un experiment, cu ajutorul unor instrumente speciale, concluzia fiind că ochii emit unde electromagnetice cu o frecvenţă care variază între 1 şi 40 de hertzi. Deochiul nu este nicidecum o superstiţie, ci ştiinţă pură, spune psihiatrul american.
Deochiul este, pe scurt, o energie negativă atașată la biocâmpul uman și poate fi atât de puternică, încât este comparabilă cu un virus sau o lipitoare care suge forța vieții. Aceste efecte negative se manifestă atât asupra stării fizice, cât și asupra stării psihice a persoanei. Există cazuri în care, chiar și după o scurtă întâlnire cu o anumită persoană, simțim scăderea bruscă a forțelor, schimbări în starea de spirit.
Deochiul sau ochiul rău (ayin hara) este menționat și în Vechiul și Noul Testament: „Nu mânca pâinea celui ce se uită cu ochi răi şi nu pofti bucatele lui. (Pildele lui Solomon, 23:6) ; „Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile; adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea – toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pe om. (Marcu 7:21-23).
Religia creștină consideră deochiul drept un act malefic, astfel că, în Evanghelia după Marcu, primim un avertisment: „Să ne ferim de ochiul pizmaș. Totodată, în pildele lui Solomon apare următoarea mențiune: „Nu mânca pâinea celui ce se uită cu ochi răi și nu pofti bucatele lui.
DEOCHIUL TRECE GRANIȚA FOLCLORULUI ROMÂNESC
„Dintre toate credinţele noastre străvechi privitoare la cauzele bolilor, aceea pe care o găsim nu numai la toate popoarele din Europa, ci şi la întreaga omenire de pe faţa Pământului e credinţa de deochi. Pe când celelalte credinţe şi surperstiţii sunt împărtăşite numai de masele inculte şi de populaţiile sălbatice sau semicivilizate, cele privitoare la deochi au prins rădăcini adânci până şi în sufletul acelora pe care cultura ar fi trebuit să-i facă mai sceptici, şi nu atât de lesne încrezători ca poporul de rând. Aceasta se explică prin faptul că efectele aşa-numitului ‹‹deochi›› s-au arătat, în unele cazuri, aşa de uimitoare, încât i-au pus pe gânduri şi pe cei mai luminaţi, zdruncinându- le neîncrederea şi scepticismul, scrie Ion-Aurel Candrea în volumul „Folclorul medical român comparat.
Grecii şi turcii, deopotrivă tineri şi bătrâni, fie că sunt de la ţară sau de la oraş, cred foarte mult în deochi și se tem de persoanele cu ochi albaştri sau verzi, pe când italienii și spaniolii cred că numai oamenii foarte răi pot deochea.
În Italia există chiar o expresie pentru privirea care deoache, și anume – „jettatura, de la „aruncare, pentru că ei cred că deochiul este o privire nocivă, aruncată, uneori fără intenția de a face rău, asemeni unor proiecții sau radiații dăunătoare. Pe de altă parte, italienii numesc „mal occhio deochiul provocat de laude și admirație.
DACĂ EXISTĂ DEOCHIUL, CUM NE APĂRĂM DE EL
- Prin gesturi protectoare: în Italia, sunt foarte populare gesturile „mano cornuto sau „mano fico (un semn al mâinii, cu degetul mare trecut printre arătător și mijlociu). Într-o situație periculoasă, energia de care corpul tău are nevoie pentru a trece în postură defensivă poate fi câștigată ținând brațele încrucișate pe piept, piciorul peste celălalt picior.
Totodată, dacă simți că în prezența unor anumite persoane ai stări negative, încearcă să nu privești în ochi acele persoane, stai cât mai departe de ele și nu te întoarce cu spatele la ele. De asemenea, strângeți mâna într-un pumn și apoi întindeți palma brusc către sol. Se spune că una dintre cele mai sigure metode să te aperi de deochi este să-ți imaginezi că te îmbraci într-un glob de oglindă, însă cu oglinda în afară. Semnificația acestei protecții este aceea că deochiul se va întoarce la cel care a deocheat chiar cu putere dublă.
Unii specialiști mai vorbesc despre o altă metodă eficientă de protecție: cel deocheat trebuie să-și imagineze că prinde soarele în mână și și-l așază pe plexul solar, acea zonă din centrul corpului, numită și „creier emoțional.
- Protecții verbale: populara expresie „să nu-i fie de deochi, atunci când facem un compliment cuiva sau ne mirăm de reușitele unei persoane.
- Purtarea unor obiecte protectoare, cu rol apotropaic, adică de îndepărtare a răului: o cruciuliță, o ață roșie la încheietura mâinii, unele pietre speciale, precum turmalina sau sodalitul. În Orientul Mijlociu, cel mai popular obiect este acel ochi albastru, pe fond alb, din sticlă, purtat la mână, la gât, imprimat pe haine, așezat la intrarea în casă, la gâtul animalelor, vopsit pe mașini și chiar pe avioane. Tot în această zonă, foarte respectată este și „hamsa, o amuletă care reprezintă o mână cu cinci degete, numită de musulmani Mâna Fatimei, iar de evrei, Mâna lui Miriam. În Italia, bărbații poartă o amuletă specială, numită „cornicello, un mic pandantiv în formă de corn, care era confecționat, în mod tradițional, din coral roșu.
- Rugăciuni și descântece: în Grecia, de pildă, se apelează la o rugăciune secretă, pe care fiecare o învaţă în familie, de la părintele de sex opus, pentru a salva pe cineva de deochi. O metodă sigură este rugăciunea „Tatăl nostru, spusă de trei ori în gând, cu mâna pe capul persoanei afectate, spun practicile creştin-ortodoxe.