Diva Delia Matache, showman-ul Horia Brenciu şi rock-starul Ştefan Bănică Jr. încep spectacolul căutării. Cel de-al patrulea sezon al super show-ului „X Factor' revine din 19 septembrie, de la 20:30, la Antena 1 sub sloganul „Mai mult decât voce'.
X Factor este foarte dur anul acesta şi nu pentru că am fi noi duri, ci pentru că în acest sezon concurenţa e mai dură ca oricând.', declară Delia Matache.
Showman-ul Horia Brenciu trăieşte la intensitate maximă fiecare reprezentaţie pe scena X Factor Mă comport cu ei ca şi când ar fi copiii mei. Ce aşteaptă spectatorii mei de la mine, asta le cer şi eu concurenţilor de la X Factor. Să facă lumea să aplaude, să emoţioneze publicul, să nu lase indiferent pe nimeni, pe scurt… să facă spectacol. Funcţionează acelaşi principiu.
Pentru prima oară în postura de jurat, rock-starul Ştefan Bănică spune: „Eu sunt un perfecţionist, exigent în profesia mea, aşa cum am fost tot timpul, şi nu cred că mă voi schimba. Îmi doresc în mod real să găsesc un talent adevărat, care să facă performanţă la X Factor şi care să pornească o carieră în muzică, nu doar să participe la un concurs. Nu vreau să fiu neapărat lupul cel rau' sau the bad guy'.
Foto: Mihai Stetcu