Delia are un accesoriu controversat. Tu ce crezi că este?

 Alina Dan
.

Că Delia este nonconformistă, nu mai este niciun secret. Dar, așa celebră prin talentul de a trece dincolo de granițele unei linii vestimentare, artista continuă să uimească mereu prin alegerile sale. Acum a făcut-o cu un accesoriu care a stârnit adevărate dezbateri.

Recent, Delia a făcut publică imaginea unui accesoriu inedit. Modul în care a fost realizată fotografia – dimenisuni, cadru – dar și lipsa de orice alte lămuriri suplimentare din partea artistei a dus la un val de comentarii. Este aceasta o brățară, este o geantă sau un pandantiv? Nici până acum nu au ajuns fanii artistei la un consens. Sunt însă de acord cu un aspect: Delia are un accesoriu controversat – seamănă foarte mult cu un prezervativ. 'Promovează relațiie sexuale protejate', spun mulți.

Alții susțin sus și tare că nu ar purta în veci așa ceva, dar sunt și destui cei care își doresc să achiziționeze la rândul lor ineditul accesoriu. Indiferent ce este, e clar o piesă cool, care nu trebuie să le lispească. Mai ales că este puratată de vedeta lor preferată.

Delia, vedeta imperfectă

Are unul dintre cele mai urmărite conturi de Instagram din România, este iubită de zeci de mii de fani care umplu sălile le fiecare concert al ei. Cu toate acestea, Delia mărturisea într-un interviu pe care l-a acordat revistei VIVA!, că este departe de perfecțiune.

'Publicul percepe ce vrea el să perceapă, eu nu sunt un om cu o viață perfectă, nici nu există o viață perfectă pentru nimeni, există viață. Punct. Ea are un curs în funcție de cum ți-l și dorești și cât muncești și cât efort depui. Dacă judeci viața unui om în funcție de pozele de pe Instagram și crezi că ceea ce vezi acolo este totul și că acolo se rezumă viața, atunci ai tot ce îți dorești, în imaginația ta. Ceea ce crezi, aia te va hrăni. Crezi că alții au o viață perfectă pentru că asta afișează și vei trăi aproape o minciună', spunea Delia.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton