De ce s-a mutat Iulia Vântur în India, de fapt, și ce reacție au avut părinții ei: „Tata mi-a spus că e mai bine să fii regină în orașul tău decât slugă în lume, însă...” / EXCLUSIV

 Miniosu Alexandra
.

De ce s-a mutat Iulia Vântur în India, de fapt, și ce reacție au avut părinții ei. De aproximativ 10 ani, Iulia Vântur s-a îndrăgostit de India. Acolo, artista a învățat să-și ia viața de la 0, atât pe plan personal, cât și profesional. Nu regretă nicio secundă decizia pe care a luat-o, deși recunoaște că nu i-a fost mereu ușor. E recunoscătoare pentru tot ce i-a oferit România, dar spune că în India a devenit cu adevărat adult.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Iulia, anul ăsta se împlinesc zece ani de când ai plecat în India. Aveai 31 de ani… Te întreb acum, privind în urmă, ce a fost deopotrivă în mintea și în sufletul tău când ai luat această decizie? Te-ai gândit de la început că va fi definitiv sau… ți-ai urmat instinctul, fără a te gândi prea mult la viitor sau fără a te gândi prea mult, în general?

Nu sunt zece ani de când am plecat în India, ci de când am descoperit viața în India, m-am mutat după vreo alți câțiva ani de vizite. Și pe atunci am făcut tot ce am simțit, era o lume total nouă, fascinantă, însă, atunci când te gândești să renunți la tot ce ai clădit în ani de muncă și implicare și să o iei de la capăt într-o lume nouă, te cuprinde teama.

h3a7844edith3a7844edit

Știi… chiar ieri cineva îmi explica de ce la anumite procesiuni, pooja, ritualuri în India, se fac acele desene superbe (rangoli) din orez, direct pe podea. Nu sunt făcute pe un suport, nu sunt lipite, fixate, iar la final, după ore în șir de muncă, ei le strâng și toată acea frumusețe de desen se risipește. Motivul? Tocmai pentru a învăța să te detașezi de lucruri, să ai libertatea de a te transforma, de a evolua.

Citește și: Iulia Vântur, motivul pentru care nu s-a măritat și nu a devenit mamă până acum:„M-am simțit câteodată rușinată, umilită de reacțiile oamenilor din jur' / EXCLUSIV

Citește și: Cum a ajutat-o Salman Khan pe Iulia Vântur în carieră, în India:„A fost cel care a făcut introducerea. Când ești prezentat de cineva ca el…' / EXCLUSIV

Citește și: Denise Rifai poartă și acum inelul oferit de Dan Bittman, în emisiunea „40 de întrebări”: „Sunt flatată”

Citește și: De ce nu s-a dus Nicoleta Voicu la nunta fiului ei:”Nu îl iert, a greșit!”. De la ce a pornit scandalul

De ce s-a mutat Iulia Vântur în India, de fapt, și ce reacție au avut părinții ei

Eu cred că am avut curajul, nebunia și încrederea că, dacă îmi voi urma sufletul, nu am cum să sfârșesc rău! Și am avut curaj să șterg de pe podea acea „rangoli, să mă detașez de tot ce aveam înainte și de tot ce reprezentam, mai ales pentru cei din jur, și să mă las liberă să creez din nou, să mă transform. Pentru mine, India a fost o călătorie de viață, eu am devenit adult în India!

Cu câte valize ai plecat și care erau gândurile tale, în acel moment? Ce-ți doreai, ce visai, la ce sperai?

Am plecat așa cum plec de fiecare dată, cu două valize. Nu mi-am luat într-o zi toate hainele și am plecat, a fost o tranziție, un proces treptat. Nu știam exact la ce să mă aștept, simțeam că vreau să încerc, că acolo vreau să fiu și, chiar dacă am avut momente de teamă sau îndoială, am mers mai departe. Viața le-a aranjat astfel încât și după atât de mulți ani sunt încă aici.

„Viața în România mi-a adus multe lucruri frumoase'

Erai o femeie de succes în România, atunci. E o certitudine. Dar, știi cum se spune, numai omul știe cu adevărat ce e în sufletul lui. Te întreb direct. Aveai nemulțumiri, poate angoase, a fost plecarea în India și o dorință de a te îndepărta de viața ta din România?

Viața în România mi-a adus multe lucruri frumoase, sunt recunoscătoare pentru tot ce am primit acasă. Atunci însă funcționam oarecum după mentalitatea „nu e îndeajuns de bine. Aveam o carieră frumoasă, însă simțeam că nu am reușit să mă exprim îndeajuns. Dacă te uitai la viața mea, totul era chiar bine! În acel portret, totul părea ideal, însă eu știam că valoarea mea esențială nu a fost încă explorată.

În plus, când trăiești pentru mulți ani într-o imagine publică, începi să pierzi contactul cu ține însăți. În India, am fost nevoită să revin la mine, tocmai pentru că nu aveam deja o identitate în acea țară sau mi se atribuia o identitate care nu avea absolut nicio legătură cu mine, născută doar din speculații. În India, nu am mai avut statutul, imaginea, mediul cunoscut, a trebuit să mă reinventez într-un fel. De la un capăt la altul. În India, am învățat valoarea lucrurilor pe care le am deja, tocmai pentru că am avut senzația că le-am pierdut. Nu am pierdut nimic, totul s-a adăugat.

Iulia Vântur, despre viața în India: „Nu mi-a fost mereu ușor'

Ce ți-a spus familia ta, atunci? Știu că ai o relație foarte apropiată cu părinții… Cum i-ai anunțat că vei lipsi pentru perioade foarte lungi?

Tata mi-a spus că e mai bine să fii regină în orașul tău decât slugă în lume. Însă eu cred că o regină… e regină, oriunde ajunge în lume!

Acum, că ai trecut prin multe, cum ți se pare acest demers? A fost, poate, și o doză de inconștiență la mijloc?

A fost un mix de doze, un cocktail de emoții, trăiri, experiențe, dar asta e viața, nu? Iar eu în India chiar am trăit! Nu mi-a fost mereu ușor. A meritat? Da, astăzi sunt o femeie puternică și știu că, oriunde aș fi în lumea asta, eu voi fi aceeași și mă am pe mine.

Sursă foto: Instagram, Adrian Ivan

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton