De ce nu se căsătoresc Iuliana Marciuc și Adrian Enache: "Căsătoria e principalul motiv de divorţ"

 Oana Pantazi
.

Iuliana Marciuc și Adrian Enache formează unul dintre cele mai longevive cupluri din showbiz, dar nu au de gând să se căsătorească. Iată care este motivul!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!

Povestea de dragoste dintre Adrian Enache și Iuliana Marciuc este una din cele mai spectaculoase pe care le-a cunoscut showbizul, una dintre cele mai longevive, dar și una dintre cele mai dificile, iubirea lor cunoscând numeroase piedici. Cei doi s-au cunoscut în 1995, dar au ajuns să se logodească abia în 2010, la Balcic, în Bulgaria.

Iuliana Marciuc și Adrian Enache sunt logodiți de 10 ani

Iuliana Marciuc și Adrian Enache formează un cuplu de la începutul anilor 2000, când ea a divorțat de Remus Posea, după ce se îndrăgostise de artist. Cu toate acestea, între ei nu s-a pus problema căsătoriei. Vedeta a explicat care este motivul acestei alegeri.

'Nu suntem căsătoriţi, suntem logodiţi de 10 ani, când am împlinit 15 ani de relaţie. Anul acesta am împlinit 25 şi am făcut o mare petrecere. Nu ne-am gândit să ne căsătorim, însă eu cred că dacă nu a fost atunci, la început, nu ştiu dacă schimbând regulile jocului cumva nu greşim. Şi atunci, dacă greşim, dacă ne e bine aşa, de ce să ne căsătorim? Căsătoria cred că e principalul motiv de divorţ. Nu vreau să am acest motiv', a spus Iuliana pentru Click.

1Adrian-Enache-si-Iuliana-Marciuc-si-David1Adrian-Enache-si-Iuliana-Marciuc-si-David

Citește și: Mihaela Rădulescu și-a distrus iar hainele scumpe, la Ferma: „M-au înțepat două albine și-o viespe și a trebuit să tai cu foarfeca mâneca bluzei”/ EXCLUSIV

„Sunt foarte mândră de el”

Iuliana Marciuc și Adrian Enache au un fiu superb. David este deja adolescent, un tânăr cu pasiuni artistice de care părinții săi sunt extrem de mândri. Deși nu apar prea des în public împreună, artistul și iubita lui, însoțiți de fiul lor, David, au bifat o apariție rară, la apariţia celui de al doilea volum al cărţii 'Destine ca-n filme', lansat de Iuliana Marciuc şi Oana Georgescu.

Cu această ocazie, Iuliana a vorbit despre David, un adolescent de care ea și iubitul ei, Adrian Enache, sunt foarte mândri.

Sunt foarte mândră de el, e un copil cuminte. E în clasa a 9 -a şi s-a înălţat mult în pandemie. Face televiziune, va juca într-un serial pentru adolescenţi şi vrea să se apuce de sală. Cred că sunt o mamă înţelegătoare care îşi respectă copilul, respectul e cel mai important. Îl înconjurăm cu iubire, el vede la noi asta, asta îi doresc să fie înconjurat de iubire şi de prieteni, îl încurajăm să-şi facă gaşca lui.

Am foarte mare încredere în el pentru că şi mama mea a avut încredere în mine. Deşi ştiu că sunt vremuri grele cu tentaţii foarte mari pentru adolescenţi, îl înarmez cu încrederea mea şi cu protecţia lui Dumnezeu. David e vegetarian şi am învăţat în pandemie să-i fac ciorbă de lobodă. Nu mănâncă de la 3 ani carne', a mărturisit Iuliana Marciuc pentru Click.

Iuliana Marciuc și Adrian Enache sunt foarte apropiați de fiul lor, căruia îi sunt permanent alături și pe care încearcă să-l îndrume să-și descopere vocația.

„A trecut foarte repede timpul și David este un adolescent sănătos, cuminte și frumos la suflet și la chip. Suntem alături de el, în respectăm și încercăm să-i aflăm dorințele ca să-l putem ajuta. Vorba lui Steve Jobs, îl sfătuim să-și asculte inima ca să-și afle drumul. Noi doar îl ghidăm”, mărturisea Iuliana pentru Libertatea.

Citește și: Ce pensie încasează Petre Roman, lunar. Fostul premier și familia lui trăiesc regește din banii de la stat

Foto: Libertatea, Click, Instagram


 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton