De ce s-au căsătorit Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică în Bulgaria: „Ceremonia noastră...” / EXCLUSIV

.

S-a aflat de ce s-au căsătorit Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică în Bulgaria. Chiar ei ne-au oferit răspunsul, într-un număr anterior al revistei VIVA! Ceremonia lor a fost desprinsă parcă din povești, iar cei dragi au lăcrimat de bucurie. Tatăl ei a fost extrem de emoționat, pentru că atunci i s-a îndeplinit visul de a-și conduce fiica la altar. În cadrul interviului, cei doi artiști ne-au dezvăluit cum reușesc să facă față problemelor întâmpinate de-a lungul timpului în plan profesional.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!


Să fii artist înseamnă orice altceva, numai program standard de 8 ore de muncă pe zi, nu. Cu siguranță că fiecare dintre voi a avut și greutăți pe plan profesional, încercați să rezolvați problemele împreună sau sunteți de părere că problemele cauzate de job trebuie lăsate la pragul ușii?

Lavinia: Cu siguranţă am întâmpinat greutăţi în cariera mea, dar am învăţat că lucrurile bune şi valoroase nu se obţin uşor. Am mai învăţat că întotdeauna găseşti şi ceva bun într-o experienţă mai puţin plăcută. Şi, da, de multe ori simţim nevoia să vorbim cu cei apropiaţi când întâmpinăm o problemă. Şi e firesc să fie aşa. Însă eu am învăţat de-a lungul timpului – şi asta sfătuiesc pe toată lumea – că adevărata rezolvare a oricărei probleme o găseşti în interiorul tău. Şi mai bine decât tine nu o poate rezolva nimeni. Dar asta nu exclude un suport moral din partea partenerului tău de viaţă, care e binevenit oricând.


Ștefan: Îţi dau un exemplu: de peste 15 ani, lunile de toamnă şi iarnă – poate în ultimii doi ani nu atât de intens – pentru mine, profesional, sunt identice: emisiuni TV – fie „Dansez pentru tine, fie „X Factor, „Dancing on Ice – Vis în doi, spectacole la teatru, concerte şi, evident, luna decembrie, care e luna concertelor de Crăciun. Plus alte activităţi care pot apărea: înregistrări, filmări videoclipuri, repetiţii etc. Aşa că simt că există o presiune pe care o am de fiecare dată în această perioadă şi care mă obligă să am o disciplină riguroasă, ca să pot duce la bun sfârşit toate lucrurile astea. În toți anii ăştia am învăţat, zic eu, să las din ce în ce mai mult la uşă problemele profesionale în momentul în care intru în casă. Nu întotdeauna reuşesc, dar sunt recunoscător pentru faptul că soţia mea, copiii mei, mama mea mă înţeleg şi mă susţin.



Citește și: Cum s-a schimbat relația dintre Ștefan Bănică și tatăl lui, când el a debutat în actorie:„De atunci a fost interesat de absolut tot ce făceam’/ EXCLUSIV

Citește și: De ce nu își expun Ștefan Bănică și Lavinia Pîrva fiul:„Nu-mi doresc să fie arătat cu degetul că…’/ EXCLUSIV

Citește și: George Burcea o critică din nou pe Andreea Bălan. Ce spune despre relația ei cu fetițele:'Sunt terorizate de câte poze fac'

Citește și: Cristina Șișcanu are ambii părinți internați în spital și nu-i poate vizita:„Nu am putut să fim împreună din cauza…’


De ce s-au căsătorit Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică în Bulgaria

Știu că sunteți discreți, probabil acesta este și motivul pentru care ați ales să vă căsătoriți în Bulgaria, departe de ochii paparazzilor din România. Ne puteți povesti câteva detalii despre eveniment? Care sunt cele mai frumoase amintiri pe care le păstrați de atunci? A fost și cununie civilă, și religioasă?

L: Da, discreţia ne reprezintă pe amândoi, întâmplător sau nu. Iar ceremonia noastră a avut loc într-un loc de poveste, exact unde ne-am dorit. A fost un eveniment aşa cum ne place nouă, iar cel mai important e că am fost înconjuraţi de cei mai apropiaţi prieteni. Am reuşit să le aducem lacrimi de bucurie pe chip celor din familie, mai cu seamă că tatălui meu i s-a îndeplinit visul de a mă conduce la altar, într-un cadru de poveste.


Ș: A fost exact ceea ce ne-am propus, un eveniment în adevăratul sens al cuvântului, pentru noi, pentru cei dragi, într-un loc superb. Ce ne puteam dori mai mult?!

Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică, despre războiul din Ucraina


La final… Din păcate, contextul actual nu e tocmai unul liniștitor… Care sunt gândurile voastre, în prezent?

L: Din ceea ce trăim în ultimii doi ani eu am tras concluzia că trebuie să învăţăm să trăim clipa, poate acum mai mult ca niciodată.

Ș: Mi se pare incredibil ce se întâmplă la ora actuală în Ucraina, nu credeam să trăim aşa ceva vreodată, atât de aproape de noi, şi să vedem cu ochii noştri tragedii care nu mai au legătură cu naţionalitatea, ci, pur şi simplu, cu oamenii. Îmi doresc să se termine cât mai repede acest război şi această stare de nesiguranţă, generată mai ales în Europa. Evident că mă gândesc la viitorul copiilor mei. Să dea Dumnezeu să fie pace cât mai repede şi să ne trăim viaţa frumos, pentru că e scurtă şi merită trăită!

Sursă foto: Marius Bărăgan, Instagram