De ce au trecut 9 ani până ce Prințul William a cerut-o de soție pe Kate Middleton. De necrezut cine s-a opus mariajului!

.

Kate Middleton a părut să fie primită destul de repede în cercul familiei regale britanice. Totuși, conform unor informații recente, la început, familia Prințului William a avut rezerve în privința relației sale cu moștenitorul tronului…


Kate Middleton l-a cunoscut pe Prințul William când erau studenți la Universitatea St. Andrews, în 2001. Anul următor, cei doi s-au mutat împreună în campusul studențesc cu alți doi prieteni și Crăciunul anului 2003 i-a prins împreună. Relația lor a devenit publică după ce au fost surprinși schiind împreună, în stațiunea elvețiană Klosters, iar în 2005, când au absolvit, Kate Middleton și Prințul William păreau extrem de îndrăgostiți.

Între timp, s-au și despărțit de câteva ori, însă de fiecare dată s-au împăcat. În ciuda faptului că erau împreună de mulți ani, Kate a primit statutul de „iubită oficială' a lui William abia în 2008, conform unor surse apropiate Palatului Buckingham. În 2017, publicația The Guardian scria  că existau unele „rezerve ca William să se căsătorească în afara cercului aristocratic', așadar această întârziere a fost mai mult ca sigur cauzată de faptul că iubita Prințului era o tânără fără sânge albastru.


Elisabeta a II-a s-a opus inițial mariajului nepotului ei

Mai mult, conform Sunday Express, deși e greu de crezut, pentru că suverana pare să țină foarte mult acum la Ducesa de Cambridge, se pare că cea care s-a opus inițial mariajului dintre Kate Middleton și Prințul William a fost chiar Regina Elisabeta a II-a. Un angajat al Palatului a mărturisit atunci că Majestatea Sa l-a avertizat pe William că e pe cale să se însoare cu actuala Ducesă de Cambridge mult prea devreme. În altă ordine de idei, tot Regina a fost cea care i-a ales-o pe Diana fiului său Charles, dar mariajul lor s-a încheiat urât… Regina a considerat, la vremea respectivă, că Diana (pe care o credea „o toantă') era perfectă pentru fiul ei, care a trăit  – pe tot parcursul căsătoriei cu Prințesa inimilor – cu Camilla Parker, pe care, ulterior, a și luat-o de soție!


Sursele spun că Regina l-a sfătuit pe nepotul ei să-și aleagă partenera cu înțelepciune, deoarece nu voia să mai audă de divorțuri în familia regală britanică (Regina se referea, evident, la divorțul dintre părinții săi, Prințesa Diana și Prințul Charles, la cel dintre Prințul Andrew și Sarah Fergusson, dar și la cel dintre Prințesa Anna și Căpitanul Mark Philips).


Și-a dorit să fie „pentru totdeauna'

Sursa a adăugat: „Conceptul de divorț contravine întregii educații a Reginei, care are legătură cu îndeplinirea îndatoririlor și cu lupta împotriva adversității. Ea a moștenit o parte dintre opinii de la mama ei, care era înspăimântată de scandalul creat de Regele Edward, care a renunțat la tron de dragul unei femei divorțate, Wallis Simpson. Așadar, Regina și-a dorit ca, atunci când Prințul William și Kate Middleton se vor căsători, să fie pentru totdeauna'.


Ceea ce s-a și întâmplat, cei doi fiind căsătoriți de 8 ani deja și având trei copii. Că Elisabeta a II-a și-a învățat lecția s-a văzut în momentul în care celălalt nepot al ei, Prințul Harry, a anunțat-o că se însoară cu o femeie divorțată, actriță și, pe deasupra, provenind și dintr-o familie birasială…

Foto: Hepta, Northfoto