Flick, domnul Rimă, a vorbit recent despre motivul care a dus la plecarea sa de la Radio ZU, după 12 ani. La finalul lui septembrie, domnul Rimă și-a anunțat demisia în direct, printr-o poezie, iar acum a dezvăluit și motivele din spatele deciziei care i-a șocat pe fanii săi.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Sebastian Andrei Filcea pe numele lui adevărat, Flick a anunțat că pleacă de la Radio ZU, unde alucrat timp de 12 ani. Iniţial, el a fost copywriter pentru matinalul postului – Morning ZU, cu Daniel Buzdugan şi Mihai Morar. Iar apoi, timp de zece ani, Flick a făcut echipă cu Răzvan Popescu, după-amiaza, de la 16.00 la 19.00. În perioadele de extra-sezon, vara, cei doi prezentau matinalul Radio ZU.
Flick a ținut să precizeze din start că nu a avut vreun plan secret pe care aștepta să îl pună în aplicare, legat de plecarea de la ZU.
'Am alte proiecte pe care vreau să mă concentrez acum. Vreau să ies din zona de confort', a declarat Flick pentru paginademedia.ro, la vremea aceea.
De ce a plecat Flick de la Radio ZU
Invitat în podcastul lui Cătălin Măruță, Flick a revenit asupra motivele care au stat în spatele plecării de la Radio ZU.
„N-a fost o decizie gândită de mult timp. Am și alte proiecte. Nu pot vorbi despre ele. Cel puțin unul dintre aceste proiecte se cam bate cap în cap, nu zic de concurență. A face un lucru nu dă voie celuilalt.
Am decis că trebuie să rup undeva pisica. Am făcut vreo 7 ani la ZU, a fost o perioadă benefică. A fost de neînțeles, pentru că omul are tendința să zică: ai program de gravidă și ești bine plătit. Nu e chiar așa. Asta nu e dovadă de prostie. Poate fi o dovadă de curaj', a povestit Flick pe Youtube.
Domnul Rimă a spus că avea bani frumoși, iar colectivul era unul de care nu avea cum să se plângă. Flick a simțit nevoia să iasă din zona de confort, așa că a făcut acest pas uriaș de a merge pe propriile sale picioare.
Citește și: Daniel Onoriu, internat de urgență. Pilotul de raliuri se zbate între viață și moarte:„E în stare critică’
Citește și: Laurette, ipostază incendiară alături de iubitul fotbalist.Ce declarație i-a făcut lui Magaye Gueye
Flick și-a dat demisia de la Radio ZU printr-o poezie
În stilu-i caracteristic, Flick și-a dat demisia printr-o poezie compusă de el însuși: 'Azi vor fi strângeri de mână/ Fiindcă nu doar vineri este./ E-un final de săptămână/ Și final într-o poveste./ Doisprezece ani, aproape,/ Am trăit cea mai frumoasă/ Și mai cool dintre etape./ Radio ZU mi-a fost acasă, e o mică parte din compoziția lui Flick.
Fostul său coleg i-a urat toate cele bune și le-a dezvăluit ascultătorilor că el va rămâne pe aceeași frecvență.
'Au fost 10 ani plini, 10 ani interesanți. 10 ani productivi. Îi urez mult succes lui Flick, iar pe ascultători îi aștept în continuare pe toate frecvențele Radio ZU, așa cum i-am obișnuit deja, luni – joi, de la 16.00 – 18.00, și vinerea până la 19.00. Dezbatem teme de actualitate, ascultăm hituri, ne jucăm și, mai presus de toate, ne distrăm!', a declarat Răzvan Popescu.
Cine i-a luat locul lui Flick la Radio ZU
După plecarea lui Flick, Răzvan Popescu are un nou coleg de emisiune la Radio ZU. Este vorba despre Cuza de la Noapte Târziu, Iulian Adrian Popescu.
„M-a bucurat foarte tare propunerea iniţială venită din partea lui Răzvan să fiu colegul lui, să fiu părtaş aici în emisiune. Cred că niciodată nu m-am gândit la modul serios că aş vrea sau aş putea sau s-ar întâmpla vreodată ca eu să fac parte dintr-un proiect al unui radio, dar uite că …. Cred că secretul e să nu speri şi uite că s-a întâmplat.
Mă bucur foarte mult, sunt super entuziasmat. Pentru mine e o super provocare în momentul ăsta. Nu ştiu dacă voi fi bun sau rău, ştiu doar că vin cu entuziasm şi vin cu toate resursele mele semi-intelectuale pe cât m-a lăsat pe mine natura înzestrat şi vreau să le investesc în astea două ore de luni până joi şi trei ore, de vinerea. Sunt fericit, sunt încrezător, entuziasmat şi emoţionat.
Cred că un lucru nou cu care vin e lipsa de experienţă care într-o situaţie câştigătoare s-ar putea să aibă un farmec. Acum să sperăm că e situaţia asta.
Îmi doresc să învăţ de la Răzvan entuziasmul, vreau să fur de la el pasiunea de a face chestia asta. Mi s-a spus că radioul e un „drog' şi vreau să-l iau şi eu în doze zilnice. Vreau să învăţ să-mi eficientizez cuvintele. De la Răzvan trebuie să învăţ tot, pentru că eu vin de la zero.
Radio ZU, pentru mine ca membru fondator al Noaptea Târziu, este unul dintre stâlpii care s-au pus la construcţia proiectului nostru. Întâmplător, prima parodie a fost difuzată pe Radio ZU.
Radio ZU l-aş asocia cu cuvântul „cool'. După părerea mea este cel mai cool radio de pe piaţă din România', a spus Cuza pentru Pagina de Media.