Dani Mocanu a fost reținut pentru 24 de ore. Ce acuzații i s-au adus manelistului

.

Dani Mocanu a fost reținut pentru 24 de ore. Manelistul în vârstă de 29 de ani a fost reținut de oamenii legii și se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Mureș. Polițiștii s-au sesizat din oficiu după apariția în spațiul public a unui videoclip în care artistul îl amenință pe un tânăr cu cuțitul. Iată ce s-a întâmplat!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!


Dani Mocanu va sta în arest pentru o perioadă de 24 de ore. Potrivit imaginilor apărute în spațiul public, incidentul s-ar fi petrecut într-un club din Târgu Mureș. Acolo, manelistul l-ar fi amenințat pe un tânăr cu cuțitul, iar polițiștii s-au autosesizat în ce privește săvârșirea infracțiunilor de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Nu este prima dată când Dani Mocanu are probleme cu legea. În urmă cu un an, acesta a fost condamnat la 6 luni de închisoare cu executare, în urma unui videoclip care incita la ură împotriva femeilor.


Dani Mocanu a fost reținut pentru 24 de ore. În urma videoclipului apărut pe rețelele de socializare, autoritățile au efectuat percheziții la domiciliul manelistului, acesta fiind reținut la sediul poliției pentru 24 de ore.

Citește și: Ce pedeapsă a primit Dani Mocanu după ce a instigat la ură și violență împotriva femeilor.Sentința e definitivă


Citește și: Ce spune Anamaria Prodan despre declarațiile de dragoste făcute de Dani Mocanu:'E de felicitat'

Citește și: Cum a reacționat Silviu Prigoană, după ce Adriana Bahmuțeanu s-a logodit:„Asta și-a dorit, asta a găsit!’

Citește și: Cum s-au cunoscut Adriana Bahmuțeanu și viitorul ei soț:„Am stat de vorbă până la 5 dimineața, pe bordură’

 Dani Mocanu a fost reținut pentru 24 de ore

Incidentul a avut loc la sfarșitul lunii trecute, în data de 29 iunie. În imaginile devenite virale, Dani Mocanu îl amenință pe un tânăr de 29 de ani cu un obicect contondent. Poliștii s-au sesizat din oficiu și au efectuat o percheziție domiciliară în localitatea Ștefănești, județul Argeș.


„În fapt, la data de 5 iulie a.c., în urma apariției în spațiul public a unor imagini, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Din cercetări a reieşit că, în data de 19 iunie a.c., în incinta unei societăți comerciale de pe raza municipiului Târgu Mureș, ar fi izbucnit un conflict spontan între 2 bărbați, pe fondul căruia bărbatul de 29 de ani ar fi amenințat un bărbat, în vârstă de 40 de ani, cu un obiect contondent’, se arată într-un comunicat emis de IPJ Mureș.


Dani Mocanu a incitat la ură și violență împotriva femeilor

Dani Mocanu a primit, recent, hotărârea din partea magistraților de la Curtea de Apel Pitești. Manelistul a lansat, acum doi ani, o piesă care a strâns peste 20 de milioane de vizualizări pe YouTube. La scurt timp, melodia a fost reclamată la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) din cauză că versurile și videoclipul incită la ură și violență împotriva femeilor. 


Manelistului îi va fi confiscată suma de 34.136 dolari, drepturi de publicitate aferente videoclipului în care instigă la ură împotriva femeilor. Tot prin sentinţa definitivă a Curţii de Apel Piteşti, platforma YouTube este obligată să retragă videoclipul lui Dani Mocanu. La fel şi toate videoclipurile asemănătoare.

Totodată, artistul a fost obligat să plătească suma de 6.000 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 5.000 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale de către anchetatori și autorități.

Sursa foto: Facebook