Anca Lungu, Dana Rogoz si Livia Dila au dorit să se implice cu tot sufletul în campania iniţiată de designerul Kinga Varga. Acasta a creat colecţia de Eşarfe-Talisman cu gândul la copiii din Valea Plopului cărora le donează 10% din vânzări.
Anca poarta eşarfa Jophiel, de culoare galbenă, denumit şi Raza Înţelepciunii şi Iluminării.
Eşarfa cu aripi de înger e ca o rază de soare! Mi-am simţit sufletul cald purtând-o şi am simţit aproape şi sufletele pure ale copiilor din Valea Plopului. Eşarfa cu aripi de înger este mai mult decât o bucată fină de mătase, e o sursă de energie pozitivă pentru oricine are capacitatea sa o primească.' spune Anca Lungu
Dana se identifica cu eşarfa Ingerului Raguel, iar culoarea albastră pe care o reprezintă înseamnă armonie, iubire, iertare:
Albastrul senin al acestei eşarfe te linişteşte şi te îndeamnă să visezi cu ochii deschişi la împlinirea celor mai îndepărtate visuri. O eşarfă cu poveste, aşa cum ne aşteptam de la Kinga Varga, potrivită unui spirit liber. Eu am probat-o prima oară însărcinată fiind în 9 luni şi de atunci o consider un adevărat talisman aducător de noroc.' declară Dana Rogoz.
Livia poartă eşarfa Chamuel, de culoare roşie. Denumit şi Raza iubirii, îngerul îţi insuflă iubirea de sine, ca mai apoi aceasta să se reverse asupra celorlalţi.
Când iubeşti, îţi simţi sufletul plin de baloane colorate – cum îmi spune cineva mereu… Strâng la gât eşarfa mea şi îmi doresc ca iubirea să ne încălzeasca inimile, Îngerul să ne fie mereu apoape.' mărturiseşte Livia Dila.
Kinga poartă eşarfa Rafael. Denumit şi Raza vindecării, Îngerul care reprezintă culoarea verde vine în ajutorul tău pentru a te bucura de sănătatea corpului, a minţii şi a sufletului.
Am cunoscut în viaţa mea miracolul, am înţeles că magia ne înconjoară.Aceste eşarfe diafane sunt un talisman, pentru mine, sunt modul meu de a spune că putem avea lângă noi, foarte aproape, Eul nostru mai bun, varianta noastră perfectă, Îngerul.'
Kinga Varga este primul designer român care a explorat cu îndrăzneală şi imaginaţie un teritoriu nou, cel al creaţiilor din tricot, dezvoltând brandul care îi poarta numele.
Foto: Dan Borzan