În România lui 2018 încă se moare în spitale în urma unor operații banale. Un caz recent a revoltat și îndurerat deopotrivă toată țara. Un băiețel de 1 an și 8 luni s-a stins într-un spital privat, după o operație care ar fi implicat cel mult riscuri minime. Ancheta de până acum arată că este vorba depre malpraxis, iar modul în care instituția medicală a ales să gestioneze situația a revoltat și mai mult. Una dintre persoanele publice care au luat atitudine cu privire la acest caz este Dan Negru.
Cunoscut deja pentru opiniile sale tranșante, prezentatorul TV a comentat cu durere și indignare cele întâmplate în spitalul Sanador. Fără a comenta situația din punct de vedere medical, Dan Negru consideră că modul în care s-a făcut comunicarea de către oficialii spitalului este jignitor, total nepotrivit.
‘Un copil a murit într-un un spital privat. Dacă murea într-unul de stat era jihad. Nu mă pricep la medicină dar am văzut prin ziare comunicatul ălora de la spitalul privat despre moartea copilului. Cum că s-au respectat toate procedurile’ și că presa ar trebui să se abțină de la acuzații defăimătoare’. Asta mi-a amintit de episodul în care dr House -înainte de a-i explică unei mame că i-a murit copilul- s-a dus și a luat-o în brațe. Aștia de la spitalul ăla scump, înainte de a amenința presa și de a se acoperi cu hărtii ar fi trebuit să-și ceră iertare că un copil le-a murit in casă. Cu regretul ăsta trebuia să înceapă orice comunicat…’, spune Dan Negru.
Care este cea mai mare durere
Cazul băiețelul mort în urma operației de hernie inghinală a îndurerat pe toți care au aflat despre el, însă, părinte fiind, durerea se simte mai acut. Pierderea copilului este, fără doar și poate este durerea supremă a unui părinte. Despre această durere ne-a vorbit și Dan Negru în rubrica permanentă 24 de întrebări, din numărul de aprilie al revistei VIVA!.
Iată ce ne-a răspuns la întrebarea:
Q: Ce ți se pare a fi culmea durerii?
Probabil, să-ți pierzi copilul! Nimic nu cred că se compară cu durerea asta!