Invitat la podcast-ul lui Damian Drăghici, Dan Capatos a vorbit despre perioada facultății, când stătea în căminele studențești din Regie, acolo unde condițiile nu erau nici măcar de o stea. Capatos își amintește, amuzat acum, de mizeria din cămine și gândacii care îi picau și-n gură, uneori.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!
Mai sincer ca niciodată, Capatos i-a făcut o serie de dezvăluiri lui Damian Drăghici, legate de multe aspecte din viața sa, despre care nu a știut nimeni până acum. Despre primii ani în București, Dan susține că au fost unii dintre cei mai grei din viața lui și a traversat perioade în care abia avea ce mânca.
'În primii ani la București mi-a fost fabulos de greu. Nu greu, infernal de greu. Ai mei îmi dădeau bani de buzunar, te miri ce, dar se terminau în câteva zile. Mai ales la viața de cămin, mai o bere, mai o beție…
Mâncam pe bonuri de masă, erau celebrele cantine R1, R2, R3, care, mă rog, acum au devenit cluburi celebre între timp. Și mă rugam de cele care strângeau la capătul benzii, dacă mai rămâne mâncare pe care n-a molfăit-o nimeni înainte, să-mi dea și mie măcar o jumătate de șnițel.
Deci, cam în felul ăsta. Iar în cămin era eterna problemă cu mizeria. Oricât ai fi vrut să faci curat, erau năpădite de gândaci. Când se stingea lumina începeau cursele pe pereți și tavan și ne picau în gură, efectiv', a povestit Dan Capatos, în cadrul podcastului lui Damian Drăghici.
Citește și: Anamaria Prodan, despre presupusa amantă a lui Reghe: „Oricine greșește, plătește’
Citește și: Ce ținute au purtat Smiley și Gina Pistol la botezul fiicei lor. Prezentatoarea TV a ales o rochie superbă
'Trăiesc din salariul pe care îl am din meseria asta!'
Capatos spune că nu are nicio altă activitate profesională în afară de emisiunea pe care o prezintă, din cauza faptului că presa este singurul lucru la care se pricepe.
„Eu neștiind să fac altceva, trăiesc din salariul pe care îl am din meseria asta. Așadar, eu trebuie să fac ceva cât de cât performant. Asta vine cumva să îi deranjeze pe cei care spun că fac orice pentru rating. Nu cred că m-am dus în zona de făcut orice pentru rating.
Puteam să fac tâmpenii mult mai mari pentru rating. Sunt foarte multe situații pe care trebuie să le depășești, însă după mii de emisiuni în direct, poate zeci de mii de ore în direct…cred că pot spune că am întâlnit o mulțime de situații surprinzătoare pentru noi, pentru echipă, pentru invitați”, a adăugat el.
„Nu există neapărat un secret, sau dacă există, e acela să fii cât se poate de natural. După atâta amar de vreme poți identifica situațiile mai slabe. E ușor de ajuns sus, mai greu e să te menții”, a mai spus prezentatorul TV în timpul podcastului lui Damian Drăghici.
Dan Capatos a clarificat că nu are o poziție privilegiată în trustul Intact și rezistă pe post ca orice alt angajat, cu condiția să aibă succes pe sticlă.
„N-am niciun grad de rudenie cu niciun patron. Practic rezistăm atâta timp cât cifrele ne țin în viață. Cât ești pe post, ești în trending, nu te ține nimeni ca să aducă bani de casă. Dacă nu ești profitabil pentru patronul tău, și asta cred că e valabilă în orice meserie.
Faci piese la strung, dar dacă le faci strâmbe, te dau afară. Dacă scoți bălării și nu se uită lumea, nu se uită lumea. Dacă îți permiți să o faci pentru amuzament, pentru tine, pentru familia ta, e ok”, a declarat prezentatorul TV.