Cum și-a cerut Denis Roabeș (The Motans) iubita, în căsătorie: „Și acum, după 5 ani, am impresia că...” / EXCLUSIV

.

Cum a cerut-o Denis Roabeș, solistul de la The Motans, de soție pe iubita lui. Muzica, dar și versurile sale te transportă pe loc într-o poveste care poate fi și a ta, iar asta este parte, fără doar și poate, din succesul de care se bucură The Motans (Denis Roabeș). Cu modestie, spune că nu-i place și nici nu știe să vorbească despre el, dar în cele din urmă a cedat insistențelor și ne-a vorbit pe larg despre drumul său în muzică, povestea de iubire pe care o trăiește de cinci ani, dar și despre noul rol de antrenor la „Vocea României (PRO TV).

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!


Știu că ești discret în ceea ce privește viața personală, dar trebuie să ne dai mai multe amănunte despre cea care ți-a furat inima, chiar dacă asta le va tăia speranțele admiratoarelor tale! Cum v-ați cunoscut tu și Bianca și cum a fost prima voastră întâlnire?

Din anumite motive, am decis împreună cu Bianca că vom păstra viața noastră personală doar pentru noi. Așa că, scuze, dar fericirea iubește liniștea. (zâmbește)

Citește și: Denis Roabeș, solistul de la The Motans, și-a pierdut tatăl la vârsta de 7 ani:„Nu eram conștient de ce se întâmplă’


Citește și: Rivali sau prieteni?Care este relația dintre The Motans și Carla`s Dreams

Citește și: Sergiu Mirică a câștigat primul sezon Stand-Up Revolution și premiul de 20.000 de euro:'Cine v-a zis că asta îmi doresc?'

Citește și: Naistul Nicolae Voiculeț, mesaj dureros după sinuciderea artistei Simona Săndulescu:'Oamenii sunt triști, uitați și însingurați'

Cum și-a cerut Denis Roabeș (The Motans) iubita, în căsătorie

A fost dragoste la prima vedere… din partea ta, din partea ei? Cum ai cucerit-o? Dar ea pe tine?


Bianca este o femeie extraordinară, până și acum, după 5 ani, am impresia că am fraierit-o. Nu înțeleg cu ce am reușit să o cuceresc.

Recent, spuneai că v-ați logodit, dar că nunta nu va avea loc anul acesta, pentru că vara îți va fi ocupată cu „Vocea României. Bănuiesc totuși că i-ai dat inelul… Sunt curioasă cum a imaginat momentul o fire poetică așa ca tine. A fost o cerere formală, ca la carte, sau ceva atipic?

A fost ceva spontan, ceva stupido-romantico-funny, în stilul meu… Dar a fost pe cât se poate de sincer și cu tot sufletul din ambele părți. Mă bucur foarte mult că am făcut acest pas important în viețile noastre.


„Bianca este o sursă infinită de inspirație și dragoste pentru mine’

Este vreuna dintre piesele tale inspirată din povestea voastră de dragoste? Biancăi i-ai compus vreo piesă?

Bianca este o sursă infinită de inspirație și dragoste pentru mine, și da, datorită ei s-au născut mai multe piese marca The Motans. Nu pot să zic care piese anume, prefer să păstrez în secret acest aspect. (zâmbește)


Tu și iubita ta locuiți împreună… A fost grea acomodarea la viața în doi? Sunteți genul homey, vă place să petreceți timpul liber acasă sau aveți un grup de prieteni alături de care ieșiți de obicei? Care sunt pasiunile voastre comune?

Nu cred că avem un stil anume de a petrece timpul împreună. Cuvântul-cheie este „împreună, putem petrece timpul liber în cele mai diverse moduri, atât timp cât noi suntem bine. Când suntem noi doi, nu prea mai contează nimic, pentru că deja plecăm din punctul în care suntem fericiți. Câteva dintre pasiunile noastre comune ar fi serialele, city break-urile, cărțile, ceaiurile și Formula 1. (zâmbește)


Îți place să călătorești? Într-o vacanță de când n-ai mai fost? Dacă nu te-ar fi dus destinul aici, unde altundeva ți-ar fi plăcut să trăiești?

Da, îmi place mult să călătoresc. Să cunosc locuri și mai ales oameni noi, să mănânc în restaurantele știute doar de localnici. Să merg pe străduțe și să mă gândesc la tot felul de povești care s-ar fi putut întâmpla acolo. Dacă nu aș fi făcut muzică acum, exista o probabilitate că tot în România aș fi stat. România e o țară minunată, cred că ar trebui să o prețuim mai mult.


Care este cea mai mare dorință a ta pe plan muzical, dar și personal, acum?

Dorințele nu se spun. (zâmbește) Fericirea iubește liniștea.

CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE AUGUST! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!

Sursă foto: Instagram, Captură video, Revista VIVA!