Cum se simte Alain Delon la 84 de ani, după accidentul vascular cerebral de anul trecut. Își pregătise mormântul, dar acum...

.

În urmă cu un an, Alain Delon a suferit un accident vascular cerebral și a stat la Terapie Intensivă trei săptămâni. Din fericire, actorul care acum are 84 de ani a trecut cu bine peste acea încercare grea și se simte bine.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

În august 2019, toată lumea s-a temut pentru viața lui Alain Delon, după ce actorul a suferit un accident vascular cerebral. A stat trei săptămâni în comă și medicii erau tot mai puțin optimiști în privința șanselor sale de supraviețuire. Alain Delon a fost internat şi operat, anul trecut, într-o clinică din Genolier, Elveţia, de unde a fost externat la 23 octombrie. De atunci, este supravegheat în permanență de personal medical la el acasă, la Douchy.


Cunoscut pentru rolurile sale din filme precum Afacerea Pigot’, „Piscina' și „Purple Noon', Alain Delon are o activitate de peste 60 de ani în cinematografia europeană și nu este pregătit nici acum să stea departe de lumea filmului.


La un an după ce a suferit un AVC, Alain Delon a participat la un documentar de televiziune. Fiica sa, Anouchka Delon (29 de ani) a anunțat pe rețelele sociale că vedeta a înregistrat în ziua de 12 octombrie pentru un film documentar.

Documentarul a început să fie difuzat la televiziunea franceză din ziua de 4 noiembrie. El a interpretat textele generalului De Gaulle pentru filmul documentar „Artistul De Gaulle. Mai mult de atât, Alain Delon a acceptat să citească, pentru prima oară, scrisoarea pe care i-a adresat-o generalului De Gaulle în seara demisiei sale de la 27 aprilie 1969, potrivit avantaje.ro.


Alain Delon și-a pregătit deja mormântul

A reușit să supraviețuiască accidentului vascular cerebral, însă Alain Delon a rămas cu sechele după aceea. Actorul nu mai putea vorbi şi se deplasa greu, iar cei trei copii ai lui, Anthony Delon (54 de ani), Anouchka Delon şi Alain-Fabien Delon (25 de ani), au rămas surprinși de faptul că tatăl lor şi-a pregătit deja mormântul.


Mesajul lui Alain Delon după ce a suferit accidentul vascular cerebral

Alain Delon a transmis un mesaj fanilor prin intermediul fiului său, Alain-Fabien Delon, care a postat şi o imagine cu tatăl său, imediat ce s-a simțit mai bine după accidentul vascular cerebral.

„Vă muţumesc pentru numeroasele mesaje care au mers direct în inima mea. Cum puteţi vedea, el este din ce în ce mai bine şi vă sărută, a scris fiul actorului, în dreptul unei fotografii care îl înfățișa pe Alain Delon zâmbind.


Citește și:

Cum arată copiii lui Alain Delon. Tatăl lor a fost sex simbol, dar nici fiii și fiica lui nu se lasă mai prejos: i-au moștenit talentul și frumusețea!

Emoţionanta scrisoare a lui Brigitte Bardot pentru Alain Delon la împlinirea a 80 de ani


Tinerețea zbuciumată a lui Brigitte Bardot, sex-simbolul anilor 50. Actrița de 86 de ani a iubit peste 100 de bărbați, dar și femei