Cum într-un grup sau într-o familie toată lumea primește în timp porecle, nu e de mirare că și familia regală britanică are, începând cu Regina și încheind cu cel mai mic membru al ei. Iată ce porecle amuzante își dau între ei familiei regale britanice!
Poreclele sunt un semn de afecțiune, un cod secret între prieteni sau, în cazul familiei regale britanice, o oportunitate de a se lua reciproc peste picior. Iar aceste porecle, chiar dacă pentru cei mai mulți sunt amuzante, pentru posesorii lor pot fi uneori destul de dure… Cu toate acestea, Regina, copiii și nepoții ei nu par deloc să se supere, iar drept dovadă stau chiar poreclele!
Cheliosul
Cea care a recunoscut care este, mai nou, porecla Prințului William a fost chiar Kate Middleton, soția lui. După ce a suportat ani de zile ironiile Prințului Harry cu privire la părul său tot mai rar (iată că Harry îi calcă acum pe urme!), Ducele de Cambridge s-a tuns în sfârșit foarte scurt. Soția lui i-a și găsit o poreclă – Cheliosul, dar nu este prima. Pe vremuri, când erau colegi la Universitate, Kate l-ar fi poreclit pe viitorul ei soț Big Willy (Marele Willy). Ne abținem de la orice fel de comentarii…
Ducesa Do-Little (Face puțin)
Evident, Prințul William nu i-a rămas dator soției sale și i-a găsit o poreclă oarecum nemeritată spunem noi, Do-Little, dat fiind că Ducesa de Cambridge este mamă a trei copii, meserie care îi ocupă tot timpul. Probabil jocul de cuvinte (cine nu a auzit de Eliza Doolittle și Pygmalion?) i-a plăcut sau, cine știe, poate William și-a amintit de vremurile în care Regina era nemulțumită că soția lui nu avea un job cu normă întreagă…
Gary
E greu de crezut că acest nume masculin, Gary, este chiar al Reginei Marii Britanii… Parcă Lillibeth, porecla ei din copilărie, suna mai bine! Cât despre Sausage (cârnăcior), cum o poreclește Prințul Philip, soțul ei, cel puțin este amuzant… Dar Gary? Acum nu e un secret pentru nimeni că multă lume îi spune Reginei Elisabeta a II-a Mama – inclusiv Ducesa de Cambrige. Prințul George îi spune Gan-Gan, dar cel care în copilărie i-a spus Gary a fost chiar Prințul William. Ducele de Cambridge a creat cândva confuzie la Palatul Buckingham strigând acest nume, noroc că Regina a elucidat misterul: „Eu sunt Gary'.
Spike
Simpaticul duce de Sussex a avut un cont secret pe Facebook sub numele de Spike Welles, iar de acolo i s-a și tras porecla. De fapt, conform declarațiilor sale, aceasta fusese porecla sa în copilărie. Ulterior, prietenii lui Meghan Markle l-au botezat Hazza.
Archie
Săptămâna trecută, Prințul George a surprins o doamnă angajată să plimbe câinii în Berkshire, spunându-i că numele său este Archie. Femeia l-a recunoscut, evident, imediat pe micul prinț și, ca să fie prietenoasă, a încercat să inițieze un dialog cu el. Deși știa cine e, l-a întrebat totuși cum îl cheamă, iar puștiul, zâmbind larg, i-a zis că i se spune Archie. Nu este exclus ca aceasta să fie porecla lui George…
Tungsten
O fi ea nouă în familia regală britanică, însă nici Meghan Markle nu a scăpat de porecle. Dacă staff-ul a poreclit-o Ducesa dificilă sau Uraganul Meghan, iată că nici socrul ei, Prințul charles, nu a iertat-o. Acesta i-a spus lui Tungsten, după numele metalului dur care se folosește la fabricarea oțelului, iar asta spune multe despre caracterul inflexibil al lui Meghan. Poate nu este cea mai simpatică poreclă, dar poate fi un compliment.
Grecul Phil
Nu este greu de ghicit a cui este această poreclă… Este vorba, evident depre Prințul Philip, soțul Reginei Elisabeta a II-a, care s-a născut în Corfu, Grecia, așadar i s-a spus Grecul Phil, Zorba sau Stavros câteodată.
Fred și Gladys
Prințul Charles și Camilla s-au poreclit unul pe celălalt Fred și Gladys, după personajele unui show radiofonic (The Goon Show) de la BBC al cărui fan a fost Prințul Charles, iar acest lucru s-a petrecut încă de pe timpul în care Prințul charles era căsătorit cu Prințesa Diana. Iar dacă Regina este numită Gan-Gan de către strănepoții ei, Camilla a devenit Ga-Ga…
Foto: Hepta