Cum s-au cunoscut, de fapt, Mirabela Dauer și Raoul. Sunt prieteni de mai bine de 20 de ani: „Eu eram la început de drum”

.

Cum s-au cunoscut Mirabela Dauer și Raoul. Cei doi artiști s-au cunoscut în urmă cu 20 de ani și au multe amintiri care îi leagă și îi fac de nedespărțit. După ani la rând în care au lansat hit după hit, colaborarea acestora a fost pusă pe pauză în anul 2014, din cauza unui conflict aprins. La acea vreme, artista s-ar fi simțit trădată de prietenul ei, care începuse să lucreze la un album cu artista Viorica Macovei. După opt ani de separare, Raoul și Mirabela Dauer s-au împăcat și au reluat proiectele muzicale. Iată cum s-au cunoscut, de fapt, cei doi!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!


Mirabela Dauer și Raoul au fost de nedespărțit timp de mai mulți ani, artistul fiind cel care îi comunea piesele. Deși au avut o perioadă de opt ani în care au întrerupt colaborarea muzicală, aceștia și-au adresat întotdeuna cuvinte frumoase și, în cele din urmă, au decis să îngroape securea războiului. Prietenia celor doi a fost de multe ori pusă sub semnul întrebării, speculându-se că între aceștia ar putea fi vorba de relație amoroasă. Totuși, solista și cantautorul au negat aceste zvonuri și au subliniat că parteneriatul lor este strict profesional.


Între Raoul și Mirabela Dauer există o diferență de vârstă de peste 30 de ani, așa că mulți fani ai lor s-au întrebat cum a început prietenia dintre aceștia. Răspunsul a fost oferit chiar de cunoscutul compozitor, care a ținut să sublinieze că solista a fost cea care i-a remarcat talentul și a făcut primul pas.

Citește și: În ce relații sunt Mirabela Dauer și Raoul acum, împăcați după o ceartă de 8 ani: „Nu prea ne mai…'


Citește și: Mirabela Dauer s-a împăcat cu Raoul, după 8 ani! Ce planuri are artista, la 74 de ani

Citește și: Oana Radu s-a fotografiat pe patul de spital: „Am suferit o intervenție chirurgicală’. Cum se simte vedeta acum

Citește și: De ce a apărut Bianca Drăgușanu în rochie de mireasă în restaurantul lui Gabi Bădălău: „Întâmplarea minunată a fost ca…'

Cum a început prietenia dintre Mirabela Daur și Raoul


Mirabela Daur și Raoul s-au cunoscut pe litoralul românesc, în urmă cu 20 de ani. Solista l-a auzit pe prietenul ei cântând și l-a rugat să-i compună o melodie. Ulterior, acesta i-a compus celebrei cântărețe nu mai puțin de șase albume, primul dintre ele în anul 2005, intitulat „Aș vrea să-mi dai inima ta’.

„Prietenia asta s-a născut din admirația ei pentru un cântec de-ale mele. M-a auzit cântând la mare acum vreo 20 și ceva de ani și m-a întrebat: „Ai fi în stare să îmi scrii un cântec la fel ca acesta?’. Eu eram la început de drum, cred că era primul meu an pe litoral. Aveam lansat primul meu clip la Roton, fusesem cu o singură piesă pe radiouri și pe Atomicul de atunci. De la o melodie compusă pentru ea s-au născut 6-7 albume, peste sute de melodii, muzică, versuri, turnee, în străinătate, în țară, pe unde nu am fost!’, a spus artistul, potrivit fanatik.ro.


Cum se înțeleg Mirabela Daur și Raoul în turnee

Raoul a vorbit deschis despre colaborarea cu Mirabela Dauer și despre turneele pe care le desfășoară împreună. Compozitorul a recunoscut că solista este destul de rezervată și tăcută atunci când nu se odihnește suficient.

„Nu pot uita niciun turneu. Mirabela, la drum, este foarte jovială, când nu e nervoasă. Când e obosită, n-are chef de nimeni, nici măcar de ea. Atunci nu vorbește, nu discută, nu face nimic. Râdem, glumim, spunem bancuri. Acuma eu nu pot să îți spun bancurile pe care le spune Mirabela, pentru că toate sunt triviale, toate sunt cu prostii, că numai bancuri din astea știm’, a adăugat aceasta.


Raoul neagă existența unei relații amoroase cu Mirabela Dauer

De-a lungul colaborării, s-a zvonit că Raoul și Mirabela Daur ar fi fost implicați într-o relație amoroasă, însă au negat întotdeauna aceste speculații. Compozitorul spune că între el și celebra cântăreață a existat o compatibilitate de la prima interacțiune, însă nu s-a pus niciodată problema unei relații de altă natură decât cea profesională.


„Doar scriind cât de frumos cântă Raoul și cât de frumos cântă Mirabela și, vai, ce bine le stă împreună și separat, asta nu va ajunge la public așa ușor. Meseria asta vine la pachet cu un fel anume de a îmbrăca o povestioară, mai mult sau mai puțin adevărată. S-a scris că aș fi trăit cu ea, că aș fi avut o relație mult mai apropiată decât profesională. Dintotdeauna am negat aceste lucruri, atât eu cât și ea. Nici nu s-ar fi putut întâmpla, pentru că noi avem o prietenie atât de strânsă! E genul de om cu care eu vorbesc fără să vorbesc. Dacă eu stau aici și mă uit în față, eu doar mă uit la ea și știm deja ce vrem să spunem. E o compatibilitate extraordinară’, a încheiat Raoul.

Sursa foto: Facebook