Cum i-a dat Adriana Simionescu logodnicului ei vestea că e însărcinată. Fiica cea mică a lui Adrian Minune este însărcinată în primul trimestru și radiază de fericire. Recent, artista a dezvăluit modul prin care a făcut anunțul privind sarcina ei, mărturisind că a fost criticată de internauți pentru lipsa de creativitate. Nu demult, tânăra de 20 de ani a publicat și prima ecografie cu bebelușul ei și este nerăbdătoare să îmbrățișeze rolul de mamă.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
Cum i-a dat Adriana Simionescu logodnicului ei vestea că e însărcinată. Adriana Simionescu traversează cea mai frumoasă perioadă din viața ei. Artista urmează să devină mamă pentru prima oară și se va căsători anul viitor cu tatăl copilului ei, Nicu. Logodnicul acesteia provine dintr-o familie înstărită, care deține un lanț de saloane din Capitală. Fiica lui Adrian Minune a fost cerută în căsătorie în decembrie 2021, momentul având loc în prezența membrilor familiei și a prietenilor apropiați. Invitată în emisiunea lui Teo Trandafir, Adriana Simionescu a dezvăluit modul prin care și-a anunțat familia și viitorul soț că urmează să aducă pe lume un copil.
Viitoarea mămică a susținut că nu știe sexul bebelușului, acesta urmând să fie dezvăluit în cadrul unei petreceri de timpul „gender reveal’. De organizarea acesteia se va ocupa chiar sora acesteia, fiind singura care știe dacă va avea o fetiță sau un băiețel.
Citește și: Adriana Simionescu a publicat prima ecografie a bebelușului ei: „Am emoții, vă spun sincer'
Citește și: Adriana Simionescu, fiica cea mică a lui Adrian Minune, despre sarcină: ‘Toate astea fac parte din viață’
Citește și: Pensii mai mari cu 10% pentru o categorie de seniori români. Când se aplică măsura
Cum i-a dat Adriana Simionescu logodnicului ei vestea că e însărcinată
Fiica lui Adrian Minune a aflat că este însărcinată în timpul unei întâlniri cu familia și prietenii. Imediat după, Adriana Simionescu și-a sunat logodnicul pentru a-l anunța că urmează să devină tată. Tânăra a susținut că a fost criticată că nu a ales un mod mai inedit pentru a face marele anunț.
„Știu că e un pic ciudat și mi-au scris mulți că nu l-am anunțat într-un mod adecvat și așa mai departe, dar așa s-a întâmplat, pentru că eu nu mai aveam răbdare. Eram la mama acasă, la apartament și eram toți. Deci eram 20 de inși într-un apartament, înghesuiți. Eu am mers la baie, am făcut testul, am aflat, am plâns, am râs, m-am crizat. M-am încuiat, deci eu nu mai știam ce să fac. Când ies, primul om cu care am dat față în față a fost fosta iubită a fratelui meu.
Așa a fost întâmplarea, nu am de ce să mint. Și ea mă întreabă ce s-a întâmplat. Eu zic nimic. Ea zice bă, n-ai cum să mă minți pe mine, că fața ta spune tot. Ce ai pățit, că ești mov cu verde în dungi. Și îi zic Vino încoace. M-am închis cu săraca fată în baie și i-am arătat testul. Aia a început să țipe. Ce fericită sunt, o să fiu mătușă. Cum o să le spui? Eu i-am zis să mă lase să mă liniștesc, că nu pot să mă duc la ei, eu fiind singură aici, și să le zic că sunt gravidă. Nu știu unde e soțul. Ar fi fost ciudat. L-am sunat, i-am zis la telefon. Așa e, nu e un mod special, eu nu mai aveam răbdare, eu nu pot să le ascund, eu nu mă ascund de familia mea. Fața mea spune că am făcut eu ceva’, a spus aceasta în emisiunea lui Teo Trandafir.
„Nu i-a spus nici măcar mamei’
Adriana Simionescu nu știe încă dacă va aduce pe lume un băiețel sau o fetiță. Sora acesteia, Carmen este singura care știe sexul bebelușului, căci își dorește să organizeze o petrecere specială.
„Carmen știe (n.r – dacă va avea fată sau băiat) și nu îmi vine să cred că nu am putut să o corup. Nu i-a spus nici măcar mamei, nici lu tata, pentru că vrea să fie cu adevărat surpriză. Ea știe că mie nu-mi plac surprizele astea false și nici nu pot să fiu falsă, pentru că se vede, adică îți dai seama de mine în secunda unu. El nu mai poate, chiar e în fibrilații, vrea să știe, dar nu am ce să-i spun’, a adăugat aceasta.
Sursa foto: Facebook