Cum arată fiica lui Ingrid Vlasov. La 17 ani, Noelle este de o frumusețe răpitoare

.

Noelle Vlasov, fiica celebrei Ingrid Vlasov și a lui Marian Nedelcu s-a transformat într-o adolescentă de o frumusețe răpitoare. Cu ochii albaștri expresivi și cu cele mai frumoase trăsături moștenite de la părinții ei, Noelle este și ea pasionată de modă, călcându-le astfel pe urme celor care i-au dat viață. Acum, tânăra are aproape 17 ani și încă de la patru ani defila pe catwalk-urile de la Paris.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Câr de mare și de frumoasă s-a făcut fiica excentricul designer Ingrid Vlasov şi manechinul Marian Nedelcu! Pe zi ce trece, la cei aproape 17 ani ai ei, Noelle Vlasov se transformă într-o tânără din ce în ce mai atrăgătoare, care ar reuși să întoarcă privirile tuturor în locurile în care ar merge.


Nu doar fizic arată foarte bine, dar are și un gust deosebit al modei, semn că le calcă pe urme părinților ei, iar asta se poate observa cu ochiul liber din fotografiile pe care le publică în mediul online, pe rețelele sociale.


Ingrid Vlasov: „Fiica mea s-a născut manechin’

De altfel, Noelle s-a bucurat încă de la început de sprijinul necondiționat al părinților ei, Ingrid Vlasov explicând, la un moment dat, de ce este atât de permisivă cu fiica ei, care obișnuia să pozeze de la o vârstă fragedă. Ba chiar, aceasta a învățat-o cum să se aranjeze încă de mică.

Fiica mea s-a născut manechin. O las să se fardeze în fiecare zi, am învățat-o de mică să fie cochetă. Nu mi se pare nociv. Nu e rău să înveți o fetiță să se aranjeze la o vârstă cât mai fragedă’, declara Ingrid Vlasov încă de pe vremea când fiica ei nu împlinise nici 14 ani.


La 17 ani, Noelle are un număr impresionant de urmăritori pe Instagram, iar postările adună mii le like-uri, fiind deja un adevărat influencer în materie de fashion.

Citește și: Tragedie provocată de COVID-19.Creatoarea de modă Ingrid Vlasov și fiica ei, Noelle, sunt internate. Mama vedetei a murit, tatăl este în spital

Citește și: Mama creatoarei de modă Ingrid Vlasov a murit, după ce a fost infectată cu COVID-19. Viviana era medic de profesie:’Starea ei s-a agravat brusc’


Citește și: Ce vedete sunt acuzate, alături de Beatrice Rancea, în dosarul fraudei de la Opera din Iași.Doina Levința e pe listă

Citește și: Relația dintre Alexandra Stan și Zanni la Survivor.„Este o conexiune mare între mine și el’


Noelle Vlasov a devenit vegană

Fiica lui Ingrid Vlasov a luat decizia de a deveni vegană. La acel moment, Noelle avea doar 13 ani, iar decizia poate părea uimitoare pentru o fată de această vârstă. Însă, tânăra a explicat pe canalul ei de YouTube cum de a ajuns să ia această hotărâre, făcând astfel o schimbare în regimul ei alimentar, lucru care nu i-a fost deloc ușor.

Am luat această decizie din dorința mea de a proteja animalele. De mică am iubit foarte mult animalele și am empatizat cu ele, dar cu timpul am realizat că ele pot fi protejate și că pot contribui și eu. Așadar, nu mai consum absolut nimic de origine animală. Înainte de a deveni vegană m-am consultat cu părinții, cu medicii și cu nutriționiștii și am înțeles că cel mai sănătos e să elimin produsele de origine animală treptat, ceea ce am făcut și eu. Am renunțat întâi la carne, apoi la ouă și în sfârșit la lactate. Recunosc că nu a fost ușor și cel mai greu mi-a fost să renunț la toate prăjiturile mele preferate, dar am căutat și am găsit multe rețete vegane‘, a povestit Noelle Vlasov.

Sursa Foto: Instagram