Cum arată Daniela Iliescu, iubita lui Culiță Sterp de la Survivor, cu puțin timp înainte să nască

.

Daniela Iliescu, iubita lui Culiță Sterp de la Survivor, este pe ultima sută de metri cu sarcina și, pentru a-și aminti pentru totdeauna această perioadă specială, a făcut o ședință foto. Gravidă în 34 de săptămâni, Daniela Iliescu a postat o fotografie care a primit sute de felicitări din partea fanilor de pe Instagram.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Daniela Iliescu, iubita lui Culiță Sterp, mai are puțin și naște. Viitorul tătic este încă la Survivor și, probabil, nu va fi acasă să-și întâmpine copilul, așa că tânăra a făcut tot posibilul să strângă amintiri și pentru el. Daniela a făcut o serie de fotografii pentru a-i arăta și lui Culiță Sterp cum a arătat pe perioada sarcinii.


Daniela Iliescu numără și zilele până când iubitul ei se va întoarce acasă din Republica Dominicană, acolo unde a plecat pentru a câștiga titlul de cel mai bun supraviețuitor în competiția fenomen de pe Kanal D, Survivor.


Tânăra ține legătura cu prietenii virtuali prin intermediul rețelelor de socializare, acolo unde este foarte activă. Recent, aceasta a postat o fotografie de la o ședință foto profesională, iar fanii au observat cât de bine arată chiar cu câteva săptămâni înainte de naștere. 

Imaginea postată de Daniela Iliescu face senzație pe Instagram. Aceasta arată incredibil cu doar câteva săptămâni înainte de a-l aduce pe lume pe primul ei copil. „Nu este niciun miracol mai mare decât cel în care crești un suflet în pântecele tău’, a scris Daniela Iliescu, mama copilului lui Culiță Sterp, la descrierea ultimei postări de pe contul de Instagram. 

Imaginea a strâns în doar o zi de la publicare aproape 30 de mii de aprecieri și foarte multe comentarii.

„Frumoasă! Naștere uşoară!/ Children bring us a piece of heaven on earth! (Copiii ne aduc o bucată din rai pe pământ)/ Superbă! O să fie cel mai frumos copil, la fel ca și părinții lui și voi sunteți doi frumoși, parcă sunteți frați, așa de bine semănați./


Doamne, ce mămica superbă/ Ma bucur foarte mult voi! Sunteti minunati…abia astept poze cu toti 3! Paste Fericit!/ Iti doresc Paste fericit si stiu ca o sa te descurci cu bebelusul. De asemenea, iti urez noroc!’, sunt doar câteva dintre urările fanilor.

Citește și: Sindy vorbeste în premieră despre problema de sănătate care i-a afectat vocea: „Mi s-a spus că am cancer’ /INTERVIU

Citește și: Cum arăta Sindy, înainte de Survivor. Războinica a pozat sexy

Citește și: Ce sex are bebelușul cuplului Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu. Modul inedit în care au făcut anunțul


Culiță Sterp a încălcat regulamentul de la Survivor pentru Daniela

Cele cinci luni petrecute în jungla Dominicană de la debutul competiției Survivor l-au doborât psihic pe Culiță Sterp, mai ales faptul că nu este alături de iubita lui însărcinată.

Faimosul spune că se simte vinovat pentru că nu împărtășește această experiență cu iubita lui, iar cu puțin timp în urmă declara că nu știe cât va mai rezista în această competiție.

În urmă cu o lună, Culiță Sterp a vrut să fie singur și a plecat în junglă să mediteze. El s-a îndepărtat prea mult de tabăra Faimoșilor și s-a rătăcit pentru câteva ore, fără ca nimeni să știe ce s-a întâmplat cu el. Cântărețul recunoaște că a vrut să se gândească în liniște la mama copilului său și nu a realizat că s-a îndepărtat atât de mult de campul echipei roșii. 


„Am depășit limitele perimetrului, deși nu mi-am dat seama. Am vrut să stau singur. M-am îndepărtat mult, nu e o perioadă bună pentru mine. Nu sunt de patru luni cu viitoarea mea soție.


Mă gândesc la ea în fiecare zi. Mă simt vinovat, am zis să merg să stau singur și am mers prea departe. Nu mai știam drumul să vin înapoi. Am mers în junglă vreo cinci, șase ore. Nu a fost cu intenție. Îmi cer scuze de la dumneavoastră.  

M-am urcat în copac pentru că nu auzeam marea și încercam să ascult valurile și nu auzeam nimic. Am auzit la un moment dat un motor și am ajuns la mare. A fost urât și ciudat’, a spus Culiță Sterp, potrivit wowbiz.ro.